Psiholog israelian despre războiul din Orient: Pentru Hamas e o acțiune de tipul „totul sau nimic”

DE Remus Cernea | Actualizat: 14.10.2023 - 09:23

Psihologul israelian Sam Vaknin vorbește despre atacul sinistru declanșat de Hamas asupra Israelului săptămâna trecută. El susține că acțiunea Hamas este una de „totul sau nimic”.

SHARE

Psihologul israelian Sam Vaknin a acordat, anul trecut, un interviu corespondentului Newsweek în Ucraina, Remus Cernea. Acum, discuția de peste 60 de minute, s-a axat pe atacul Hamas asupra Israelului. 

Citește și: Tânăra care a ucis de una singură 5 teroriști Hamas. A organizat operațiunea care a salvat orașul

Psihologul a adus o serie de argumente care explică în profunzime evenimentele recente generate de atacul organizației teroriste Hamas asupra Israelului și posibilele scenarii privind implicațiile globale ale acestui conflict.

Citește și: Teroriștii Hamas nu vor să-i lase pe civilii palestinieni să iasă din Gaza. „Coridor umanitar? Nu!”

Remus Cernea: Domnule Sam Vakin, sunt foarte bucuros să vă întâlnesc și să discut cu dumneavoastră din nou. Din nefericire, acest lucru se întâmplă în circumstanțe foarte proaste. Războiul care a început sâmbătă în Israel este un lucru foarte, foarte rău pentru Israel, pentru palestinieni și cred că pentru întreaga lume. Am văzut multe imagini cu civili uciși și torturați. Sper că, într-o zi, vom pune capăt tuturor războaielor. Vă rog să-mi spuneți care este opinia dumneavoastră despre ceea ce se întâmplă acolo, în Gaza, în Israel. 

Citește și: Israelul pregătește asaltul împotriva Hamas. ONU: A anunțat că 1,1 milioane locuitori trebuie mutați

Sam Vaknin (foto): În primul rând, este important să înțelegem că Hamas și-a folosit în acest atac toate resursele. Hamas nu va putea lansa un atac similar în următorii 20 de ani probabil. Folosește acum tot ce are: 1.000 de luptători, mii de rachete și toate resursele pe care le avea la dispoziție. Este o ultimă încercare disperată, o aruncare de zaruri de tip "totul sau nimic" pentru Hamas. De ce a reacționat Hamas în acest fel? De ce își pune chiar existența în pericol? Cred că există două motive principale.

Motivele atacului Hamas

În primul rând, popularitatea Hamas în Fâșia Gaza și în Cisiordania scăzuse dramatic din cauza corupției oficialilor Hamas, a lipsei de guvernare adecvată, a incapacității de a obține rezultate și a gestionării economiei precare, a confruntărilor dintre Hamas și alte facțiuni din politica palestiniană etc.

Hamas pierdea popularitatea și avea nevoie să-și refacă imaginea și să-și dovedească calitățile ca organizația care luptă împotriva ocupației israeliene, ca fiind unicul grup de palestinieni care nu face compromisuri și care poate obține rezultate.

Al doilea motiv este chiar mai important. Israelul se reconcilia cu alte țări arabe, precum Maroc și altele, și chiar se discuta despre normalizarea relațiilor între Israel și Arabia Saudită.

Arabia Saudită nu este doar o altă țară arabă, ci este și păstrătoarea locurilor sfinte ale islamului, este inima islamului. Și iată că Arabia Saudită era dispusă să accepte existența Israelului și să stabilească relații diplomatice și economice normale cu Israel.

Întregul proces de normalizare, care a început de fapt cu administrația lui Donald Trump, este în detrimentul palestinienilor. Interesele palestinienilor, suferința lor și agenda lor sunt ignorate, ca și cum palestinienii nu mai există, iar în lume există doar Israel și restul lumii arabe, iar palestinienii sunt dispensabili.

Hamas avea nevoie să readucă palestinienii pe hartă, drept principala temă a agendei în Orientul Mijlociu, în țările arabe, în lumea musulmană și în Statele Unite.

Hamas vrea să capteze atenția internațională prin uciderea civililor 

Remus Cernea: Dar este o hartă plină de sânge a civililor nevinovați. 

Sam Vaknin: Nu există alt mod. Hamas și palestinienii au ajuns la concluzia cu mult timp în urmă că singura modalitate de a atrage atenția lumii într-un ciclu rapid de știri, cu numeroase războaie, atacuri teroriste, social media și TikTok, este să ucidă civili nevinovați. Este un lucru nefericit, dar este adevărat.

Cu privire la conflictul dintre Israel și palestinieni, el se întoarce la anul 1882, adică aproape cu 150 de ani în urmă. Problema este că nu există o soluție la acest conflict.

Asta e adevărul, pentru că pretențiile celor două popoare sunt complet incompatibile. Ambele se bat pentru aceeași bucată mică de pământ. Este o bucată mică de pământ, iar ambele pretind că au drepturi depline asupra acelei bucăți de teritoriu și ambele au o mentalitate de sacrificiu.

Suicidul este o tactică comună în acest război, iar și israelienii au în spate mitul Masadei, unde evreii s-au sinucis atunci când romanii au încercat să cucerească fortăreața Masada. Sinuciderea este adânc înrădăcinată în genele culturale atât ale palestinienilor, cât și ale israelienilor. Cei mai răi inamici ai musulmanilor sunt musulmanii. Musulmanii au ucis mai mulți musulmani decât oricare altă religie.

Dacă ataci Iran, devii automat prietenul Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite și al statelor din Golf și al altora. Israel va viza cu siguranță țintele cu înțelepciune și strategic, dar totuși vor fi operațiuni în care există potențial pentru escaladare, care ar putea cuprinde întreaga lume în flăcări. Pericolul nu poate fi subestimat. Oamenii cred că este un conflict local, dar nu este! 

Escaladarea conflictului îl ajută pe Putin

Remus Cernea: Puteți să-mi oferiți mai multe detalii despre cum vedeți această posibilă escaladare? Cine credeți că ar putea fi implicat într-o escaladare foarte periculoasă pentru întreaga lume?

Sam Vaknin: Ar putea fi vorba de următoriul scenariu: Israelul va invada Gaza, Iranul va susține Hamas, Hezbollah va primi instrucțiuni de la Iran să atace Israelul. Israelul va riposta împotriva Hezbollah.

Siria va fi implicată și conflictul se va extinde. Rusia ar putea să se implice, de partea palestinienilor, mai ales că Rusia nu mai este prietenă cu Israel. Și atunci, Rusia s-ar putea implica, sau cel puțin ar putea fi trasă în conflict. 

Cel puțin Iranul va fi atras în conflict. Iar Israelul va retalia față de Iran. Iranul are frontieră că Afghanistanul, cu Rusia. Este foarte aproape de conflict, astfel că ar putea atrage Asia Centrală în întreaga situație creată. Poate și Turcia. Deja avem un potențial pentru o conflagrație internațională. Nu cred că exagerez spunând asta. 

Remus Cernea: Dacă acest conflict din Israel va escalada, dacă nu va fi oprit curând, acest lucru va fi în favoarea lui Putin dacă ne gândim la războiul din Ucraina. 

Sam Vaknin: Desigur. Este și motivul pentru care cred că Rusia ar putea fi atrasă în conflictul din Israel. Pentru că este o ocazie excelentă pentru Rusia să mute atenția dinspre criza din Ucraina și să lupte cu occidentul prin intermediari. Rusia ar avea un mare interes aici.

China deja a emis sugestii în sprijinul Hamas, ceea ce este destul de neobișnuit chiar și pentru China. Acum, China și Rusia, împreună cu alte țări BRICS, încep să se vadă ca o alternativă la Occident. 

Vă spun că acesta nu este un conflict local. Poate părea un conflict local, dar nu este. Hamas nu ar fi atacat niciodată Israelul, niciodată într-un milion de ani, dacă nu ar fi avut garanții de sprijin din partea unor forțe externe, precum Iran, posibil Rusia, dar cu siguranță Iranul. Aici se întâmplă ceva mult mai mare decât, să spunem, cele 600 de victime israeliene. 

Aici a existat o eroare majoră de informații. De exemplu, Hamas a achiziționat bărci speciale, parapante militare speciale și chiar drone, și Israel nu era conștient de acest lucru, ceea ce este șocant, absolut șocant. Și nu au cumpărat doar o barcă, Israelul a interceptat deja șapte bărci.

Aceste bărci sunt pe piața internațională, este adevărat, dar nu există atât de mulți vânzători de bărci militare. Israel ar fi trebuit să fie conștient că Hamas cumpără bărci militare în cantități comerciale, aici avem o eroare de informații masivă. 

Religia, naționalitatea și ceilalți factori care alimentează conflictul

Remus Cernea: Și apoi mai este și factorul religios. 

Sam Vaknin: Da, desigur, există istorie, există simbolism, există elemente culturale, există multe bagaje ale trecutului care însoțesc acest conflict, care aparent este unul geopolitic. Nu este doar un conflict geopolitic. Totul a început cu Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim.

Atacul Hamas asupra Israelului a fost numit "Al-Aqsa Intifada". Hamas a declarat că atacă Israelul pentru că prea mulți turiști și vizitatori israelieni călcau în picioare terenurile sacre de la Al-Aqsa. Pretextul, scuza, era religioasă, dar încă mai sunt mulți oameni, poate chiar o majoritate de oameni, motivați de astfel de, să spunem, aberații.

Aceștia pot fi încitați și pot deveni sinucigași dacă se confruntă cu o încălcare religioasă sau cu o presiune religioasă. Și nu este doar religia, pentru că cred că un lucru pe care Occidentul nu-l înțelege și Orientul nu-l înțelege este că iudaismul nu este doar o religie, este o naționalitate. Islamul este același la fel, Islamul nu este doar o religie, ci este și o naționalitate. Se numește <'uma> și înseamnă “națiune”.

Aceste religii anume nu dețin doar puterea religiei, ci dețin puterea statului național. Sunt și domenii culturale. Așadar, este o confruntare a civilizațiilor, Huntington avea dreptate. Nu este o confruntare a religiilor, deoarece am avut confruntări religioase.

De exemplu, cruciadele, creștinismul împotriva islamului, dar aici nu este la fel. Este o confruntare totală, în sensul că este o confruntare a intereselor naționale, a sferelor culturale și a religiilor. Când iudaismul se confruntă cu islamul, este o luptă pentru o definire a lumii din toate punctele de vedere: cultural, social, religios, național, și așa mai departe. Nu există niciun element lăsat în urmă. 

Știți când compromisul este posibil în afacerile internaționale? Atunci când există elemente cu care vă puteți înțelege cu inamicul vostru.

Dacă aveți ceva în comun cu inamicul, puteți face pace. Germanii și francezii aveau ceva în comun, identitatea europeană, cultura europeană, aveau ceva în comun. Aveau o confruntare privind interesele naționale, expansionismul german (Lebensraum). Da, era o confruntare privind interesele naționale, dar nu era o confruntare privind cultura. Nu era o confruntare privind civilizația. Nu era o confruntare privind muzica, Mozart era foarte popular în Franța, aveau multe în comun.

Dar evreii și musulmanii nu au nimic în comun, în principiu nu e nimic în comun. Lupta, conflictul traversează toate dimensiunile posibile. Nu există un teren comun ca bază pentru compromis sau consens. 

Remus Cernea: Așadar, considerați că în următorul secol, am putea să avem aceleași probleme? 

Sam Vaknin: Este un conflict perpetuu. Totuși nu am văzut niciun război spațial între Rusia și Statele Unite pentru Lună sau Marte. Acest lucru ne învață că este posibil să ajungem la o înțelegere, o înțelegere pașnică între puteri și chiar superputeri în ceea ce privește teritoriile specifice. Problema nu este niciodată teritoriul, problema este sfera simbolică. Ne luptăm pentru simboluri, pentru că suntem creaturi ale viselor, suntem povestitori.

Murim pentru ficțiune, nu pentru realitate

Noi murim pentru ficțiune, niciodată nu murim pentru realitate. Mori pentru statul național, dar ce naiba este un stat național? Este absurd, este o poveste, mori pentru o bucată de pânză cunoscută ca drapelul. Dar ce naiba este drapelul? Și totuși mori pentru el. Murim pentru simboluri, nu murim pentru realitate.

Și în Antarctica era un teritoriu virgin, așa că nu existau simboluri acolo, nu există patrimoniu istoric, nu există cultură, nu există religie, nu există trecut. Când suntem în prezent și ne uităm la viitor, colaborăm foarte bine ca specie. 

Un alt exemplu este Australia, care este un continent. Nu am văzut China invadând Australia pentru a contracara Imperiul Britanic sau pentru a declanșa un război acolo. Nu este un război acolo. De ce? Pentru că Australia nu are istorie, nu are trecut. Știu că australienii ar fi foarte supărați pentru ce spun, dar aceasta este adevărul. Este o societate complet prezentă, fără trecut.

Când nu avem un trecut, nu ne luptăm, colaborăm. Din nefericire, astăzi avem o mișcare, în special în Occident, dar nu numai, o mișcare reacționară care se întoarce la tradiții, la simboluri, la religie, departe de iluminism, departe de știință, departe de cunoaștere.

Avem această undă reacționară care ne va împinge spre beligeranță, război și conflict. În perioade de incertitudine, oamenii reven la religie, la simbolism, la tradiție, și asta într-un fel provoacă instincte agresive, violente, primitive și atavice. Nu sunt sigur exact care este conexiunea, dar știu că există o conexiune, pentru că acolo unde nu există tradiție și istorie, precum Antarctica, Luna, stația spațială, știința, nu avem astfel de probleme. Nu există tradiție în istorie în știință. Știi pe ce se bazează știința?

Pe nici un trecut și nici o națiune specifică, știința nu are națiune, nu are nicio structură organizată, nu are tradiție sau religie și nici trecut. Este foarte important, știința nu are trecut. Nu spui, de exemplu, că nu vei accepta pe Albert Einstein pentru că îl ai pe Newton! Nu există trecut.

Când Albert Einstein a venit, l-am aruncat pe Newton la gunoi, nu avem atașament la trecut, nu avem loialitate față de trecut, trăim în prezent, 100% în prezent. Care este cea mai recentă descoperire, cea mai recentă teorie? Nu ne pasă de trecut. Deci, desigur, rușii, ucrainenii, israelienii și palestinienii lucrează în armonie perfectă în știință, și chiar într-o anumită măsură în media.

Sam Vaknin este editorialist la publicația „Brussels Morning”. Redactorul-șef de la “Brussels Morning”, care este "șeful" său este un palestinian din Gaza, dar acest lucru nu împietează nicicum buna colaborare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te