Putin a găsit o nouă „portiță” de a face bani cu UE. Importurile de GNL rusești au crescut cu 46%

DE Daniel Toșa | Actualizat: 07.11.2022 - 19:01
Putin a găsit o nouă „portiță” de a face bani cu UE. Importurile de GNL rusești au crescut cu 46% - FOTO: Profimedia
Putin a găsit o nouă „portiță” de a face bani cu UE. Importurile de GNL rusești au crescut cu 46% - FOTO: Profimedia

Importurile țărilor din UE de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia au crescut cu 46% în acest an, arată un raport al Comisiei Europene.

SHARE

Liderii europeni s-au lăudat că și-au redus dependența de gazul rusesc de când Vladimir Putin a invadat Ucraina, informația fiind parțial adevărată dacă nu luam în calcul gazele naturale lichefiate (GNL).

În timp ce reducerile de aprovizionare cu gaze prin conducte au fost drastice – o combinație între Rusia care restricționează fluxurile pe conducte și țările UE care își diversifică importurile – comerțul mai mic de GNL al Europei cu Rusia spune o poveste diferită.

Astfel, conform unor date ale Comisiei Europene pe care le-a putut consulta site-ul Politico, între ianuarie și septembrie 2022, țările UE au importat 16,5 miliarde de metri cubi de GNL rusesc, în creștere de la 11,3 miliarde de metri cubi în aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și: Comandamentul Strategic al SUA avertizează: Vine Războiul cel mare. Cel din Ucraina e de „încălzire”

Creșterea importurilor de GNL este însă mică în comparație cu scăderea uriașă a importurilor de gaze din conductele rusești, care s-au înjumătățit de la 105,7 miliarde de metri cubi în primele nouă luni ale anului trecut la 54,2 miliarde de metri cubi în aceeași perioadă a acestui an, potrivit cifrelor Comisiei.

Cine au fost „campionii” importurilor de GNL din Rusia?

Franța, Olanda, Spania și Belgia au fost principalii importatori de GNL rusesc în 2022, potrivit unei analize a grupului de monitorizare a pieței energetice Montel, cu o treime din livrările rusești de GNL către Europa dirijate spre Franța și aproape un sfert către Spania.

Citește și: 30% din români refuză să meargă la un eventual război. Motivația are legătură cu averile șmecherilor

Doar două țări din Europa — Marea Britanie (care nu mai este în UE) și Lituania — au oprit complet importurile de GNL din Rusia.

Comisia Europeană cere statelor UE să economisească 15% din gaze

Comisia cere insistent statelor membre să economisească 15% din gaz până la sfârșitul lunii martie 2023.

Acel gaz economisit ar fi stocat și folosit și distribuit în comun celor mai afectate țări de o posibilă suprimare totală a livrărilor rusești.

Deja înainte de declanșarea războiului, Rusia menținuse livrările de gaz la un nivel foarte coborât, pentru a face să crească prețurile, potrivit Mediafax.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te