Putin a subordonat apărarea aeriană a Rusiei „generalului Armaghedon”, renumit pentru duritate

DE Elena Andrei | 27.02.2023 - 15:58
Putin a subordonat apărarea aeriană a Rusiei „generalului Armageddon”/Foto: Profimedia Images
Putin a subordonat apărarea aeriană a Rusiei „generalului Armageddon”/Foto: Profimedia Images

Putin a subordonat apărarea aeriană a Rusiei lui Serghei Surovikin, supranumit „generalul Armageddon” din cauza faptului că nu are scrupule în a ataca ținte civile.

SHARE

Apărarea aeriană a Rusiei a fost scoasă din subordinea Forțelor Terestre și reordonată la comanda principală a Forțelor Aerospațiale Ruse.

„Da, este adevărat. Este deja un fapt împlinit", a declarat o sursă pentru agenția rusă afiliată Kremlinului TASS.

„Înainte, unitățile de apărare aeriană erau atât părți ale Forțelor Terestre (apărare aeriană militară), ale căror echipamente însoțeau și acopereau trupele direct în zonele de luptă la sol, cât și parte a forțelor de apărare aeriană ale Forțelor Aeriene.

Acestea din urmă, în special, au rezolvat sarcina de apărare aeriană a obiectivelor, adică au acoperit obiective importante”, potrivit TASS, citată de pravda.com.ua.

Din octombrie 2017, generalul Serghei Surovikin conduce Forțele Aerospațiale Ruse.

Valeri Zalujnîi, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, și-a exprimat opinia despre Serghei Surovikin, descriindu-l ca pe un comandant rus „tipic din vremea lui Petru cel Mare”.

La 11 ianuarie 2023, Serghei Surovikin a fost demis din funcția de comandant al Forțelor Armate Ruse în cadrul invaziei în curs din Ucraina.

Citește și

SUA, Polonia și Germania organizează manevre comune, semnal „foarte clar" pentru Putin

Putin: „Dacă Occidentul câștigă războiul, Rusia va fi împărțită în Moscova, Urali și alte regiuni”

Valeri Gerasimov, șeful Statului Major General al Federației Ruse, a fost numit în această funcție, în timp ce Surovikin a devenit adjunctul său.

Surovikin și-a câștigat notorietatea în timpul tentativei de lovitură de stat din 1991, lansată de liderii sovietici din lina dură.

A condus o divizie de pușcași care a trecut prin baricadele ridicate de protestatarii pro-democrație, iar trei oameni au fost uciși în confruntare.

Surovikin a fost descris ca fiind „nemilos, cu puțină considerație pentru viața umană”, după ce a condus misiuni în Tadjikistan, Cecenia și în Siria.

Colegii săi i-au atribuit porecla sinistră de „generalul Armaghedon” pentru abordarea sa dură a misiunilor de luptă.

În Siria, Surovikin a ordonat zeci de atacuri aeriene și terestre asupra obiectivelor și infrastructurii civile, potrivit unui raport al Human Rights Watch din 2020, în care se spune că forțele ruse aflate sub comanda sa au lovit „case, școli, unități sanitare și piețe siriene - locurile în care oamenii trăiesc, lucrează și studiază”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te