Putin le-a întins o capcană rușilor care vor să scape de încorporare. Telefonul „otrăvit”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 22.09.2022 - 09:15
Anunuțul care îi induce în eroare pe tinerii recruți- Foto: Facebook
Anunuțul care îi induce în eroare pe tinerii recruți- Foto: Facebook

Moscoviții care vor să scape de încorporare sunt invitați să sune la un număr de telefon care aparține chiar comisariatului militar! Autoritățile încearcă să-i prindă astfel în capcană pe cei reticenți la măsurile luate de Putin.

SHARE

Regimul Putin pare să se folosească de ocazia mobilizării parțiale ca să-i trimită pe front în primul rând pe cei care nu sunt fideli actualei puteri și politicii duse de aceasta.

Protestatarii de pe străzi primesc ordinele de încorporare pe loc, la secțiile de poliție, după ce au fost prinși. În acest timp, prin Moscova circulă foi volante înșelătoare, unde cei dornici să scape de mobilizare sunt invitați să sune la comisariatul militar!

Primii vizați sunt cei mai vocali dintre opozanți. Circa 2.000 de oameni au fost arestați miercuri seara, în orașele Rusiei, pentru că au participat la proteste împotriva mobilizării. Aceștia au primit ordinele de încorporare direct la sediile poliției, unde fuseseră duși după arestare.

Pe fondul lipsei totale de entuziasm a populației față de războiul pornit de Rusia în Ucraina, regimul Putin apelează la tot felul de metode pentru a face rost de cei 300.000 de militari ceruți de Serghei Șoigu, ministrul Apărării, scrie ziariștii.com.

Serviciile secrete au pus la cale o capcană special pentru locuitorii din Moscova – orașul cel mai important, pentru că aici se află concentrată toată conducerea actuală a Rusiei.

Citește și: VIDEO Putin, decis pentru un atac nuclear tactic pe traseul armelor spre Ucraina. România, în vizor

În tot orașul au fost împrăștiați fluturași în care li se promite ajutor celor care vor să evite mobilizarea forțată. Acestora li se dă și un număr de telefon unde pot suna pentru a fi învățați ce au de făcut.

Numai că numărul respectiv este de la comisariatul militar al regiunii Moscova! Cei care apelează acest număr sunt interceptați, identificați și înrolați imediat.

Până acum, politica lui Putin a fost să evite, pe cât posibil, înrolarea locuitorilor din marile orașe rusești aflate în partea europeană a țării. Recrutările s-au făcut în cele mai sărace și îndepărtate zone, cu predilecție acolo unde se află minorități naționale.

Au fost trimiși pe front, cu precădere, tineri din Extremul Orient și din zona Caucazului. Politica pare să se fi schimbat și încorporările îi vizează acum în special pe cei identificați ca opozanți ai regimului.

Citește și: VIDEO Rușii fug din țară după anunțul lui Putin: Cozi kilometrice la granița cu Finlanda

Mobilizarea parțială decretată de Putin miercuri a fost considerată de generalul american Mark Hertling, dar și de generalul australian Mick Ryan drept o nebunie inutilă. Trimiterea pe frontul din Ucraina a sute de mii de oameni foarte slab pregătiți, total demotivați, nu va aduce niciun plus militar Rusiei.

Despre acest lucru a scris inclusiv canalul Grey Zone, de pe Telegram, care le aparține mercenarilor Wagner. Cu o săptămână înainte de anunțarea mobilizării, administratorii contului au făcut o pledoarie împotriva acestei măsuri, explicând că nici măcar 1.000.000 de rezerviști prost instruiți și fără chef de luptă nu pot ajuta pe front.

În schimb, scriau reprezentanții mercenarilor Wagner, mobilizarea va crea agitație în Rusia, va afecta economia și va dărâma moralul celor rămași acasă.

Soluția oferită de Grey Zone era trimiterea pe front de soldați experimentați și comandați capabili. Astfel de oameni nu mai există însă, la ora actuală, în Rusia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te