NATO ar fi putut face mai mult pentru Ucraina în încercarea de a preveni invazia Rusiei în 2022, a declarat șeful alianței militare occidentale într-un interviu publicat sâmbătă, informează Reuters.
Război Ucraina. NATO, declarații și regrete amare. Ce putea face Alianța pentru a preveni conflictul
„Acum furnizăm echipament militar pentru un război – atunci am fi putut furniza echipament militar pentru a preveni războiul”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru publicația germană FAS, referindu-se la efoturile alianței militare de a înarma țara invadată de Vladimir Putin.
Citește și: Ce i-a scris Ana Birchall secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, despre Mircea Geoană
Stoltenberg a subliniat reticența Organizației Tratatului Atlanticului de Nord de a furniza arme pe care Kievul le-a solicitat înainte de invazia la scară largă a Rusiei, din cauza temerilor că tensiunile cu Rusia ar escalada.
De la invazia la scară largă a Rusiei, în urmă cu peste 30 de luni, Ucraina s-a bazat foarte mult pe livrările de arme din partea aliaților săi occidentali pentru a-și înfrânge inamicul mult mai mare.
Aliații Kievului au fost uneori reticenți în a-i oferi armele pe care le-a cerut. Cu toate acestea, pe măsură ce războiul a continuat, Ucraina a primit un sistem de armament după altul, după ezitările inițiale, deși nu este membru al alianței militare.
Citește și: Avertismentul lui Stoltenberg: Rezultatul războiului din Ucraina va rescrie securitatea globală
Stoltenberg a declarat că o încetare a războiului din Ucraina va fi obținută doar la masa negocierilor.
„Pentru a pune capăt acestui război, va trebui să existe din nou un dialog cu Rusia într-o anumită etapă. Dar acesta trebuie să se bazeze pe puterea Ucrainei”, a spus el.