Reduceri pentru clienții vaccinați anti-COVID la trei restaurante din Dubai

DE Miruna Moldoveanu | 25.01.2021 - 16:33
Restaurant din Dubai/FOTO: tripadvisor.co.nz
Restaurant din Dubai/FOTO: tripadvisor.co.nz

Trei restaurante din Dubai oferă reduceri clienţilor vaccinaţi împotriva noului tip de coronavirus, au anunţat acestea pe reţelele sociale, într-un moment în care emiratul din Golf încetineşte administrarea de vaccinuri Pfizer-BioNTech, din cauza întârzierilor privind livrările.

SHARE

Restaurantele, hotelurile şi magazinele sunt deschise la Dubai, ce şi-a redeschis frontierele pentru turiştii străini, pentru a relansa un sector crucial pentru economia sa.

„Prima doză (de vaccin): 10% reducere pe nota de plată. A doua doză: 20% reducere” - au anunţat trei restaurante pe Instagram şi Facebook, precizând că pentru a putea beneficia de reducere va fi nevoie de „o dovadă”, cum este un certificat medical.

Dubai, unul dintre cele şapte emirate ce formează Emiratele Arabe Unite (EAU), a lansat la mijlocul lui decembrie o campanie de vaccinare după aprobarea vaccinurilor chinez Sinopharm şi americano-german Pfizer-BioNTech.

Însă, în timp ce ţara se confruntă cu o creştere a numărului de contaminări, Autoritatea în domeniul sănătăţii din Dubai a anunţat în acest weekend o încetinire în administrarea vaccinului Pfizer, din cauza întârzierii livrărilor.

În acest context, guvernul a decis să limiteze anumite activităţi de divertisment şi să întărească măsurile de distanţare fizică. Autorităţile i-au îndemnat pe locuitori să "raporteze" încălcările acestor restricţii prin intermediul unei aplicaţii mobile.

Mai mult de două milioane de doze au fost deja injectate în EAU, care are o populaţie de circa 10 milioane de locuitori, potrivit cifrelor oficiale.

Această ţară se clasează pe locul doi după Israel în ceea ce priveşte procentul populaţiei vaccinate, estimează site-ul german de date Statista.

Până acum, EAU au înregistrat peste 280.000 de cazuri de contaminări de COVID-19, dintre care aproape 800 s-au soldat cu decese, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te