Winston Churchill a fost primul șef al executivului Marii Britanii care a colaborat cu Elisabeta a II-a, într-o perioadă în care alți viitori premieri, precum Tony Blair sau Boris Johnson, încă nu se născuseră. Desigur, relația cu Margaret Thatcher este prezentată pe larg în acest film, dar și cu alți premieri importanți, precum John Major, Tony Blair, Gordon Brown, David Cameron, Theresa May sau Boris Johnson. În ultimii 70 de ani, Regina a avut peste 3500 de audiențe cu premierii Marii Britanii.
Subiectele care au marcat monarhia britanică în ultimele decenii se regăsesc în acest film: moartea Prințesei Diana, nunta Prințului
William, scandalul din jurul căsătoriei lui Harry cu Meghan, pandemia, dar și decesul Prințului Philip.
Telespectatorii vor avea ocazia de a vedea imagini inedite cu familia regală britanică.
Vineri, ora 22:00, ”Regina Elisabeta și premierii ei”, pe B1 TV.