Retragerea armatei americane din Afganistan a ajuns doar la nivelul de 6-12%

DE Valentin Mirică | Actualizat: 11.05.2021 - 23:37
Foto: US Army
Foto: US Army

Armata americană a anunţat marţi că a realizat până acum între 6 şi 12% din procesul retragerii sale din Afganistan, ce urmează să se încheie până la 11 septembrie.

SHARE

La data de 10 mai, orele 14.00 GMT, Statele Unite evacuaseră din Afganistan echivalentul a 104 încărcături de avioane de transport militar C-17 cu material şi distruseseră peste 1.800 de piese de echipament, a anunţat Comandamentul central al armatei americane (Centcom), într-un comunicat.

Centcom aminteşte că armata americană a predat forţelor afgane baza de la Camp Antonik, situată în provincia Helmand (sud), un bastion al talibanilor.

Citește și: EXCLUSIV Dan Barna, reclamat de DLAF la DNA. Este suspectat de fraude cu fonduri UE

În total, 'Centcom estimează că am realizat între 6 şi 12% din procesul de retragere', se arată în comunicat.

La 4 mai, armata americană anunţa că evacuase 60 de încărcături de C-17, reprezentând între 2 şi 6% din total.

Centcom s-a angajat să publice săptămânal o estimare a progresului retragerii, însă a prevenit că marja estimării sale riscă să se mărească în decursul săptămânilor, ca măsură de securitate.

Această estimare acoperă evacuarea de vehicule, armament, echipamente şi soldaţi, precum şi transferurile de echipamente diverse către forţele afgane sau distrugerea acestor echipamente.

Acest proces, care în fapt era deja în desfăşurare de mai multe luni, va lăsa armata afgană singură în faţa talibanilor, care au preluat controlul sau contestă autoritatea guvernului de la Kabul în mai mult de jumătate din teritoriul ţării.

Citește și:Opt convoaie militare ale NATO participante la Exerciţiul Noble Jump 2021 au ajuns în România

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te