Rusia încearcă să scape de postul Radio Free Europe, l-a amendat de mai multe ori

DE Miruna Moldoveanu | 10.02.2021 - 16:04
Rusia amendează postul Radio Free Europe/FOTO: Getty
Rusia amendează postul Radio Free Europe/FOTO: Getty

Rusia a decis miercuri să amendeze postul Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL) pentru încălcarea legii sale privind „agenţii străini”, scrie Reuters.

SHARE

Autoritatea rusă pentru supravegherea comunicaţiilor - Roskomnadzor - a anunţat că RFE/RL va plăti o amendă de 11 milioane de ruble (150.000 de dolari) pentru că nu s-a identificat drept 'agent străin' în publicaţiile sale, aşa cum prevede legea rusă.

Rusia a clasificat RFE/RL drept 'agent străin' în anul 2017, o măsură menită să complice activitatea postului de radio ca reacţie la ceea ce Moscova consideră a fi presiunile inacceptabile la care sunt supuse media ruse în SUA.

Postul Radio Free Europe/Radio Liberty, care este sponsorizat de SUA, a mai fost amendat în ultimele săptămâni, în ceea ce criticii susţin că este o încercare a Rusiei de a-i obstrucţiona activitatea sau chiar de a-l alunga din ţară.

Şeful Serviciului rus al RFE/RL, Andrei Shary, a declarat pentru agenţia de presă RIA că va contesta ultima amendă. ''Am avut audieri în instanţă de trei ori într-o săptămână şi am fost amendaţi de fiecare dată. Compania consideră că acest lucru este incorect. Vom face apel la fiecare decizie a tribunalului'', a spus el.

În virtutea legii privind 'agenţii străini', autorităţile ruse pot clasifica drept 'agenţi străini' organizaţii neguvernamentale şi grupuri pentru apărarea drepturilor omului percepute ca primind finanţare externă pentru activitate politică. Acestor entităţi li se cere să ataşeze menţiunea 'agent străin' pe publicaţiile lor şi să-şi declare cheltuielile şi finanţările, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te