Rusia interzice promovarea online a protestelor, după demonstraţiile pro-Navalnîi de duminică

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 01.02.2021 - 16:58
Imagine de protestul pro-Navalnîi/FOTO: Getty
Imagine de protestul pro-Navalnîi/FOTO: Getty

O lege care obligă reţelele sociale să identifice şi să blocheze accesul la invitaţiile online de participare la demonstraţii neautorizate a intrat luni în vigoare în Rusia, potrivit dpa, citată de Agerpres.

SHARE

Conţinuturi despre terorism şi secrete de stat nu ar trebui nici ele să fie accesibile online, se mai menţionează în textul legislativ.

Instrucţiunile despre producerea drogurilor, pornografia infantilă, încurajarea sinuciderii şi declaraţii care nu respectă constituţia Rusiei ar trebui de asemenea să fie blocate.

Autorităţile ruse s-au îndreptat împotriva reţelelor sociale în ultimele zile, după ce apelurile la proteste în sprijinul disidentului încarcerat Aleksei Navalnîi au fost vehiculate intens online.

De exemplu, Facebook, Twitter şi YouTube au fost nevoite să plătească amenzi. Navalnîi este cunoscut pentru că este activ în special în social media.

Recent, el a difuzat un film-anchetă intitulat "Un palat pentru Putin", în care apar dezvăluiri despre o presupusă reşedinţă de lux a preşedintelui rus la malul Mării Negre. Kremlinul neagă aceste informaţii.

În cursul acestui weekend, la două săptămâni de la publicare, un confident al lui Putin, omul de afaceri rus Arkadi Rotenberg, a declarat că este proprietarul acestui palat. Filmul a înregistrat deja peste 106 milioane de vizualizări pe YouTube.

Rotenberg, fost partener de antrenamente de judo al lui Putin, susţine că a cumpărat construcţia acum doi ani. Afaceristul şi-a vândut în 2019 acţiunile la compania de stat Stroigazmontaj, specializată în construcţia de conducte de gaz, pe o sumă estimată de cotidianul economic RBC la circa 75 de miliarde de ruble (990 milioane de dolari). El este unul din magnaţii sancţionaţi de Statele Unite şi alte ţări occidentale după anexarea Crimeei de către Rusia, în martie 2014.

"Acum nu va mai fi secret, eu sunt beneficiarul", a afirmat Rotenberg într-o înregistrare video difuzată pe Telegram. "A fost o construcţie destul de complicată, au fost mulţi creditori şi am reuşit să devin beneficiar", a adăugat el, fără a da detalii despre achiziţie şi finanţarea acesteia, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te