Yelena Nepomnyashchaya, 47 de ani, a căzut de la o fereastră de la etajul 5 al spitalului Regional pentru Veterani de Război Krasnoiarsk după o convorbire cu șeful departamentului regional al sănătății, potrivit televiziunii TVK.
Nepomnyashchaya s-ar fi opus transformării a încă unei clădiri a spitalului într-o unitate pentru 80 de pacienți cu Covid-19 din cauza penuriei de echipamente de protecție și a lipsei de instruire în rândul personalului medical, potrivit unei surse a TVK.
„Poate, în aceste circumstanțe, femeia a comis un act disperat”, a spus sursa.
Regiunea Krasnoiarsk, aflată la 4.000 de kilometri est de Moscova, este printre cele mai afectate 20 de teritorii rusești, cu 527 de cazuri și cinci decese. O sursă din cadrul forțelor de ordine a declarat pentru Novaya Gazeta că ancheta este încă în desfășurare, dar datele preliminare nu arată că s-ar fi comis vreo infracțiune.
Incidentul în care a fost implicată Nepomnyashchaya vine în contextul unei serii de decese suspecte de jurnaliști care au murit căzând de la ferestre în ultimii ani, amintește Moscow Times.