Ministrul de externe rus Serghei Lavrov le-a cerut individual statelor membre ale celor două blocuri să-i transmită fiecare separat cum înţeleg ele principiul „indivizibilităţii securităţii” europene. Lavrov a primit în schimb răspunsuri din partea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, cărora nu le adresase întrebarea.
„Un asemenea pas nu poate fi văzut altfel decât un semn de impoliteţe diplomatică şi de lipsă de respect faţă de cererea noastră”, a susținut MAE rus.
Ministrul Lavrov a declarat joi că ţara sa doreşte răspunsuri separate din partea ţărilor UE asupra interpretării principiului indivizibilităţii securităţii europene, nu un răspuns colectiv al UE, întrucât acesta „nu va reflecta nuanţele poziţiilor naţionale”.
În acelaşi timp, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a anunţat pe Twitter că i-a trimis lui Serghei Lavrov o scrisoare „în numele statelor membre ale UE”, cu răspunsul europenilor la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, în urma solicitărilor adresate de Moscova individual acestor ţări.
Principiului indivizibilităţii securităţii, adoptat la Istanbul în 1999, stabileşte că securitatea unui stat nu se poate realiza pe seama securităţii altui stat. Moscova invocă acest postulat ca justificare pentru solicitarea ca NATO să excludă orice nouă extindere către Est, cu accent asupra Ucrainei şi Georgiei.