Un soldat rus i-a spus mamei sale că tinerii ucraineni morți semănau exact cu el. Un altul îi explică soției sale că este beat pentru că alcoolul îl ajută să ucidă civili. Un al treilea vrea ca prietena lui să știe că, în toată groaza, el visează să fie doar cu ea.
Associated Press (AP) a identificat apeluri făcute, în martie 2022, de soldați dintr-o divizie, despre care procurorii ucraineni spun că au comis crime de război în Bucha, un oraș din afara Kievului care a devenit un simbol al atrocităților rusești.
Apelurile arată cât de nepregătiți erau tinerii soldați pentru război. Mulți s-au înrolat în armată pentru că aveau nevoie de bani.
Soldații ruși din Ucraina sună acasă: „N-am văzut niciodată un asemenea iad”
Interceptările arată, de asemenea, că, pe măsură ce soldații și-au dat seama cât de mult au fost induși în eroare, li s-a făcut tot mai frică.
Soldații le spun mamelor lor cum arată de fapt acest război: despre adolescentul ucrainean căruia i-a fost tăiat urechile, despre cum cel mai înfricoșător sunet nu este șuieratul unei rachete, ci liniștea care înseamnă că vine direct spre tine, sau despre cum armele moderne pot distruge corpul uman, astfel încât să nu mai rămână nimic de adus acasă.
Acestea sunt poveștile a trei dintre acești bărbați - Ivan, Leonid și Maxim. AP nu le folosește numele complet pentru a le proteja familiile din Rusia. AP a stabilit că aceștia se aflau în zonele în care au fost comise atrocitățile, dar nu are nicio dovadă a acțiunilor lor individuale, în afară de ceea ce mărturisesc.
AP a vorbit cu mamele lui Ivan și Leonid, dar nu l-a putut contacta pe Maxim sau familia lui. Jurnaliștii au verificat aceste apeluri cu ajutorul Dossier Center, un grup de investigații din Londra finanțat de disidentul rus Mihail Hodorkovski.
Leonid
Leonid a devenit soldat pentru că avea nevoie de bani. Era îndatorat și nu voia să depindă de părinții lui.
„Nu eram pregătit emoțional ca copilul meu să meargă la război la vârsta de 19 ani”, a spus mama lui pentru AP în ianuarie. „Nimeni dintre noi nu a experimentat așa ceva, că copilul tău ar trăi într-o perioadă în care trebuie să meargă să lupte.”
Mama lui Leonid a spus că Rusia trebuie să se protejeze de inamicii săi. Dar, la fel ca mulți alții, se aștepta ca Rusia să cucerească rapid părți din estul Ucrainei. În schimb, unitatea lui Leonid s-a blocat prin Bucha.
„Nimeni nu s-a gândit că va fi atât de groaznic”, a spus mama lui. „Fiul meu a spus un singur lucru: „Conștiința mea este curată. Ei au deschis focul primii. Asta e tot."
În apeluri, există o disonanță morală evidentă între felul în care mama lui Leonid l-a crescut și ceea ce vede și face în Ucraina. Totuși, ea și-a apărat fiul, insistând că nici măcar nu a intrat în contact cu civilii din Ucraina.
Nu au fost probleme la punctele de control. Nu s-a întâmplat nimic rău. Războiul nu l-a schimbat pe fiul ei.
Ea a refuzat să asculte interceptările: „Este absurd”, a spus ea. „Nu încerca să faci să pară că copilul meu a ucis oameni nevinovați.”
Ucide dacă nu vrei să fii ucis
Contactul lui Leonid cu războiul a avut loc pe 24 februarie 2022, când unitatea sa a venit în Ucraina din Belarus și a decimat un detașament de ucraineni la graniță. După prima sa luptă, Leonid pare să aibă compasiune pentru tinerii soldați ucraineni pe care tocmai i-au ucis.
Mama: „Când te-ai speriat?”
Leonid: „Când comandantul nostru ne-a avertizat că vom fi împușcați 100%. Ne-a avertizat că, deși vom fi bombardați și împușcați în noi, scopul nostru a fost să trecem.”
Mama: „Te-au împușcat?”
Leonid: „Desigur. I-am învins.”
Mama: „Mhm. Ai tras din tancuri?”
Leonid: „Da, am făcut-o. Am tras din tancuri, mitraliere și puști. Nu am avut pierderi. Le-am distrus cele patru tancuri. Erau cadavre care zaceau în jur și ardeau. Deci, am câștigat.”
Mama: „O, ce coșmar! Lionka, ai vrut să trăiești în acel moment, nu, dragă?
Leonid: „Mai mult ca oricând!”
Mama: „Mai mult ca oricând, dragă?”
Leonid: „Desigur.”
Mama: „Este total oribil.”
Leonid: „Stăteau acolo, doar 18 sau 19 ani. Sunt eu diferit de ei? Nu, nu sunt."
Regulile vieții normale nu se mai aplică
Leonid îi spune mamei sale că planul lor era să pună mâna pe Kiev într-o săptămână, fără să tragă un singur glonț. În schimb, unitatea sa a început să tragă lângă Cernobîl. Nu aveau hărți și ucrainenii au dat jos toate indicatoarele rutiere.
„A fost atât de confuz”, spune el. „Au fost bine pregătiți.”
Neaşteptându-se la un atac prelungit, soldaţii ruşi au rămas fără provizii de bază. O modalitate pentru ei de a obține ceea ce aveau nevoie – sau doreau – era să fure.
Mulți soldați, printre care și Leonid, vorbesc despre bani. Unii preiau comenzi de la prieteni și familie pentru pantofi de anumite mărimi și piese pentru anumite mașini, mândri că merg acasă cu ceva de oferit.
Când Leonid îi spune mamei lui în mod dezinvolt despre jaf, la început nu-i vine să creadă că fură. Dar a devenit normal pentru el.
În timp ce vorbește, vede un oraș care arde la orizont.
„Atât de frumos”, spune el.
Leonid: „Uite, mamă, mă uit la case – nu știu, zeci, sute – și toate sunt goale. Toată lumea a fugit.”
Mama: „Deci toți oamenii au plecat, nu? Nu le jefuiți, nu-i așa? Nu intri în casele altora?”
Leonid: „Desigur că le jefuim, mamă. Doar nu sunt nebun?"
Mama: „O, tu ești. Ce iei de acolo?”
Leonid: „Luăm mâncare, lenjerie de pat, perne. Pături, furculițe, linguri, tigăi.”
Mama: (râzând) „Glumești cu mine.”
Leonid: „Cine nu are – șosete, lenjerie curată, tricouri, pulovere.”
Dușmanii sunt toți
Leonid îi spune mamei sale despre teroarea de a merge la patrulare și de a nu ști ce sau cu cine se vor întâlni. El descrie folosirea forței letale la cea mai mică provocare împotriva oricui.
La început, ea pare să nu creadă că soldații ruși ar putea ucide civili.
Leonid îi spune că civililor li s-a spus să fugă sau să se adăpostească în subsoluri, așa că oricine este afară nu trebuie să fie un civil.
Mama: „O, Lionka, ai văzut atâtea lucruri acolo!”
Leonid: „Ei bine... civilii stau întinși chiar pe stradă, cu creierul ieșit afară.”
Mama: „Doamne, te referi la localnici?”
Leonid: „Da. Ei bine, da.”
Mama: „Sunt cei împușcați sau cei...”
Leonid: „Cei uciși de armata noastră”.
Mama: „Lionya, ar putea fi doar oameni pașnici.”
Leonid: „Mamă, a fost o bătălie. Și pur și simplu putea apărea un tip, știi? Putea scoate un lansator de grenade... Am avut un caz, un tânăr a fost oprit, i-au luat telefonul mobil. Avea toate aceste informații despre noi în mesajele lui Telegram — unde să bombardăm, câți eram, câte tancuri avem. Asta e."
Mama: „Deci au știut totul?”
Leonid: „A fost împușcat chiar acolo pe loc.”
Mama: „Mhm.”
Leonid: „Avea 17 ani. Și gata, chiar acolo.”
Mama: „Mhm.”
Leonid: „A fost un prizonier. Era un tânăr de 18 ani. Mai întâi, a fost împușcat în picior. Apoi i-au fost tăiate urechile. După aceea, a recunoscut totul și l-au ucis.”
Mama: „A recunoscut?”
Leonid: „Nu-i întemnițăm. Îi ucidem pe toți.”
Mama: „Mhm.”
Ce este nevoie pentru a ajunge acasă viu
Leonid îi spune mamei sale că a fost aproape ucis de cinci ori. Lucrurile sunt atât de dezorganizate, spune el, încât nu este neobișnuit ca rușii să tragă în propriile trupe, dar chiar i s-a întâmplat. Unii soldați se împușcă doar pentru a obține concediu medical, spune el.
Într-un alt apel, el îi spune prietenei sale că este invidios pe prietenii lui care au fost împușcați în picioare și ar putea pleca acasă. „Un glonț în picior înseamnă patru luni acasă cu cârje”, spune el. "Ar fi grozav."
Apoi închide din cauza unui incendiu.
Mama: „Bună, Lionecka.”
Leonid: „Am vrut doar să te sun din nou. Pot să vorbesc.”
Mama: „O, asta e bine.”
Leonid: „Sunt oameni aici care se împușcă.”
Mama: „Mhm.”
Leonid: „O fac pentru banii de asigurări. Știi unde se împușcă?”
Mama: „Este o prostie, Lionia.”
Leonid: „Partea de jos a coapsei stângi”.
Mama: „Sunt nebuni, știi asta, nu?”
Leonid: „Unii oameni sunt atât de speriați încât sunt gata să- și facă rău doar pentru a pleca.”
Mama: „Da, este frică. Frică este umană. Toată lumea vrea să trăiască. Nu te contrazic, dar te rog să nu faci asta. Cu toții ne rugăm pentru tine. Suntem cu toții îngrijorați.”
Leonid: „Sunt aici și știi care este situația? Acum sunt la 30 de metri de un cimitir imens.” (chicotind)
Mama: „Oh, e oribil... să se termine în curând.”
Leonid spune că a trebuit să învețe să-și golească mintea.
„Imaginați-vă, este noapte. Stai în întuneric și e liniște acolo. Singur cu gândurile tale. Și zi de zi, stai acolo singur cu acele gânduri”, îi spune el iubitei sale. „Am învățat deja să nu mă gândesc la nimic în timp ce stăteam afară.
El promite că va aduce acasă o colecție de gloanțe pentru copii. „Trofee din Ucraina”, le spune el.
Mama lui spune că îl așteaptă.
„Desigur că voi veni, de ce n-aș veni?” spune Leonid.
„Desigur, vei veni”, spune mama lui. "Fără dubii. Ești iubita mea. Desigur, vei veni. Tu esti fericirea mea."
Leonid s-a întors în Rusia în mai, grav rănit, dar în viață. I-a spus mamei sale Rusia că va câștiga acest război.
Ivan
Ivan a visat să fie parașutist încă de când era copil, crescut într-un sat de la marginea Siberiei. Obișnuia să se îmbrace în haine și să joace paintball cu prietenii în pădure. O fotografie îl înfățișează la 12 ani, zâmbind cu o pușcă Airsoft mare și o pată lângă inima lui - un semn al morții sigure în paintball.
Visul lui Ivan s-a împlinit. El a intrat într-o unitate de elită de parașutiști ruși, care a ajuns în Ucraina chiar în prima zi a invaziei lui Putin din 24 februarie, acum un an.
Drumul către război
Ivan se afla la antrenament în Belarus când au primit un mesaj Telegram: „Mâine pleci în Ucraina.”
Când mama lui a aflat că se află în Ucraina, a încetat să vorbească zile întregi și a luat sedative. Părul i s-a încărunțit. Totuși, era mândră de el.
Ivan a ajuns în Bucha.
Ivan: „Mamă, salut”.
Mama: „Bună, fiule! Cum …"
Ivan: „Ce mai faci?”
Mama: „Vania, înțeleg că s-ar putea ca telefonul să fie ascultat, așa că mi-e teamă...”
Ivan: „Nu contează.”
Mama: „... să întreb unde ești, ce se întâmplă. Unde ești?"
Ivan: „În Bucha”.
Mama: „În Bucha?”
Ivan: „În Bucha”.
Mama: „Fiule, fii cât poți de atent, bine? Păstrați întotdeauna capul rece.”
Ivan: „Oh”
Mama: „Ieri mi-ai spus cum o să-i omori pe toți cei de acolo.” (râde)
Ivan: „Vom ucide dacă va trebui.”
Mama: „Nu?”
Ivan: „Dacă trebuie – trebuie.”
Mama: „Te înțeleg. Sunt atât de mândră de tine, fiule! Nici nu stiu cum sa o pun. Te iubesc atat de mult. Și te binecuvântez pentru tot, pentru tot! Vă doresc succes în toate. Și te voi aștepta orice ar fi.”
Dragoste și frică
Soldaților ruși li s-a spus că vor fi primiți de frații și surorile lor din Ucraina ca eliberatori. În schimb, Ivan constată că majoritatea ucrainenilor îl doresc mort sau plecat.
Își sună iubita, Olia și îi spune că a visat-o.
Ivan: „Te-am simțit, te-am atins cu mâna mea. Nu înțeleg cum este posibil, de ce, unde... Dar chiar te-am simțit. Nu știu, am simțit ceva cald, ceva drag. Parcă ar fi foc ceva în mâinile mele, atât de cald... Și atât. Nu știu. Dormeam și apoi m-am trezit cu toate aceste gânduri. Război... Știi, când dormi - și atunci ești ca... Război... Unde, unde este? Era doar întuneric în casă, atât de întuneric. Și am ieșit afară, m-am plimbat pe străzi și m-am gândit: la naiba, la naiba. Si asta e. Chiar vreau să vin să te văd.”
Olia: „Te aștept.”
Ivan: „Să facem o înțelegere. Când ne vedem, să petrecem toată ziua împreună. Să stăm împreună, să mâncăm, să ne privim.”
Olia: (râde) „De acord.”
Ivan: „Împreună tot timpul... Fără să ne lăsăm să plecăm.”
Olia: „Ei bine, da!”
Ivan: „Poți să înnebunești aici. Chiar am crezut că va fi ușor aici, să vă spun adevărul. Că va fi ușor să vorbești, gândește-te. Dar s-a dovedit a fi greu.”
Ivan: „Suntem cu adevărat în prima linie. Kievul este la 15 kilometri de noi. Este înfricoșător, Olya. Este într-adevăr înfricoșător.”
Sfârșitul
Pe măsură ce lucrurile se înrăutățesc pentru Ivan în Ucraina, patriotismul mamei sale se adâncește și furia ei crește. Familia are rude la Kiev, dar pare să creadă că acesta este un război drept împotriva opresiunii din Ucraina – și mâna întunecată a Statelor Unite pe care o văd în spatele rezistenței dure a Kievului. Ea spune că va merge ea însăși în Ucraina să lupte.
Mama: „Ai vreo predicție despre sfârșit...?”
Ivan: „Deocamdată suntem aici. Probabil că vom rămâne până vor curăța toată Ucraina. Poate ne vor scoate afară. Poate nu. Mergem la Kiev.”
Moartea a venit pentru Ivan la un deceniu după acel joc de paintball din copilărie.
În iulie, un ziar local a publicat un anunț cu privire la înmormântarea, anunț însoțit de o fotografie a lui. Ivan a murit eroic în „operațiunea militară specială” a Rusiei, se spune în anunț. Nu te vom uita niciodata. Toată Rusia împărtășește această durere.
Mama lui Ivan a negat la început că ar fi vorbit vreodată cu fiul ei din față. Dar ea a fost de acord să asculte o parte din interceptări și a confirmat că a vorbit cu Ivan.
„Nu a fost implicat în crime, darămite în jafuri”, a spus ea pentru AP înainte de a închide telefonul.
Ivan era singurul ei fiu.
Maxim
Maxim vorbește la telefon beat, pentru că nu poate rezista altfel în prima linie.
Nu este clar în ce unitate militară este, dar sună de pe același telefon ca Ivan, în aceleași zile.
El spune că sunt singuri acolo, expuși. Comunicațiile sunt atât de proaste.
Are o durere puternică de dinți și îi îngheață picioarele. Vânătoarea de localnici – bărbați, femei și copii – este constantă.
Starea de spirit a lui Maxim se schimbă între plictiseală și groază – nu doar pentru ceea ce a văzut, ci și pentru ceea ce a făcut.
Aur!
Singurul motiv pentru care Maxim poate vorbi cu familia lui în Rusia este că au furat telefoane de la localnici.
„Luăm totul de la ei”, îi explică el soției sale.
Blocați chiar în afara Kievului, Maxim și alți soldați au deschis focul într-un mall și au plecat cu tot aurul pe care l-au putut transporta.
Acasă, Maxim are probleme cu banii, dar aici mâinile lui cară comori. El calculează și recalculează cu bucurie cât ar putea valora grămada lui de aur. El spune că a oferit femeilor și copiilor ucraineni un pachet de bani cât pumnul său.
„Am vrut să-l dau familiilor normale cu copii, dar oamenii de acolo erau bețivi”, îi spune el soției sale.
În cele din urmă, el a predat banii unui bărbat despre care i s-a părut decent. „I-am spus: <<Uite aici, ia-l, dă-l familiilor cu copii și ia ceva pentru tine>>.
Când sună acasă, vocea dulce a propriului copil se aude în fundal, în timp ce vorbește cu soția sa.
Maxim: „Știi cât costă un gram de aur aici?”
Soția: „Nu”.
Maxim: „Aproximativ? Cam două sau trei mii de ruble, nu?
Soția: „Ei bine, da…”
Maxim: „Ei bine, am 1½ kilograme. Chiar și cu etichete.”
Soția: „Sunteți jefuitori?!”
Maxim: „Cu etichete, da. Am luat coliere, știi. În banii noștri, sunt cam 30-40.000 bucata, 60.000 bucata.”
Soția: „Ce porcărie”
Maxim: „Am luat aproximativ un kilogram și jumătate de coliere, brelocuri, brățări... cercei...inele...”
Soția: „Este suficient.”
Maxim: „Oricum, am numărat și dacă sunt 3.000 de ruble un gram, atunci am vreo 3,5 milioane”
Citește și: Un an de război. Cum s-a schimbat irevocabil lumea în anul de la invazia Rusiei în Ucraina
Soția: „Am înțeles. Cum e situația acolo?”
Maxim: „OK.”
Soția: „OK? Am înţeles."
Maxim: „Nu avem nimic de făcut, așa că mergem și prădăm mall-ul.”
Soția: „Fii atent, în numele lui Hristos.”
Propaganda
Maxim și mama lui discută despre ce spun televiziunile ucrainene și ruse despre război. Acestea dau vina pe Statele Unite și recitează teorii ale conspirației promovate de presa de stat rusă.
Dar Maxim și mama lui cred că ucrainenii sunt amăgiți de știri false și propagandă, nu ei.
Mai târziu, Maxim îi spune mamei sale că mii de trupe rusești au murit în primele săptămâni de război - atât de mulți încât nu mai este timp să facă altceva decât să ridice cadavrele. Nu asta spun la televiziunile rusești, spune mama lui.
Maxim: „Aici, totul este american. Toate armele.”
Mama: „Americanii sunt cei care conduc asta, desigur! Uită-te la laboratoarele lor. Ei dezvoltă arme biologice. Coronavirusul a început literalmente acolo.”
Maxim: „Da, am văzut și eu undeva că au folosit lilieci.”
Mama: „Liliecii, păsările migratoare și chiar coronavirusul ar putea fi arma lor biologică.”
Mama: „Au găsit aceste hârtii cu semnături din SUA în toată Ucraina. Fiul lui Biden este creierul din spatele tuturor acestor lucruri.”
Mama: „Când se va termina? Când nu vor mai furniza arme.”
Maxim: „Mhm.”
Război și pace
Într-o noapte din martie trecut, Maxim a băut, așa cum făcea în fiecare seară.
El i-a spus că a ucis civili – atât de mulți încât crede că înnebunește. A spus că s-ar putea să nu ajungă în viață acasă. Stătea acolo, beat în întuneric, așteptând să înceapă loviturile de artilerie ucraineană.
Soția: „De ce? De ce bei?”
Maxim: „Toată lumea bea. Este imposibil fără băutură aici.”
Soția: „Cum naiba te vei proteja dacă ești beat?”
Maxim: „E mai ușor să împuști... civili. Să nu vorbim despre asta. Mă voi întoarce și vă spun cum este aici și de ce bem!”
Soția: „Te rog, fii atent!”
Citește și: Ucraina poate ocupa Transnistria în trei zile. „Putem curăța rapid Moldova de invadatori”
Maxim: „Totul va fi bine. Sincer, mi-e frică de... mai puțin de mine. Nu am văzut niciodată un asemenea iad ca aici. Sunt șocat.”
Soția: „De ce naiba te-ai dus acolo?”
Câteva minute mai târziu, este la telefon cu copilul său.
„Te întorci”, spune copilul.
„Desigur”, spune Maxim.
Sfârșitul?
În ultimul lor apel interceptat, soția lui Maxim pare să aibă o premoniție.
Soția: „Este totul în regulă?”
Maxim: „Da. De ce?"
Soția: „Fii sinceră cu mine, este totul în regulă?”
Maxim: „De ce întrebi?"
Soția: „Nu e nimic, pur și simplu nu pot dormi noaptea.”
Maxim și unitatea lui se pregătesc de plecare. Soția lui îl întreabă unde se duc.
„Înainte”, îi spune el. „Nu voi putea suna pentru o vreme.”
AP nu a putut determina ce s-a întâmplat cu Maxim.
