SPANIA Proteste paşnice în zone sărace din Madrid împotriva reintroducerii de restricţii anti-COVID

DE Valentin Mirică | Actualizat: 20.09.2020 - 22:25
Madrid Foto: EsMadrid.com
Madrid Foto: EsMadrid.com

Capitala spaniolă Madrid a fost duminică scena unor proteste desfăşurate mai ales în cartiere mai sărace şi care se confruntă cu noi restricţii din cauza creşterii numărului de infectări cu coronavirus.

SHARE

Manifestanţii au cerut îmbunătăţirea măsurilor din domeniul sanitar şi s-au plâns de discriminare din partea autorităţilor.

Noile restricţii de circulaţie ce urmează să fie aplicate de luni vizează şase districte în care trăiesc circa 850.000 de oameni, măsurile aplicându-se predominant în zone unde locuiesc persoane cu venituri mici şi un număr ridicat de imigranţi. Protestele paşnice de duminică s-au desfăşurat în 12 din cele 37 de zone vizate de măsurile anunţate vineri pe criteriul unei incidenţe cumulate de 1.000 de infectări la 100.000 de locuitori.

Circa 600 de persoane au manifestat la Vallecas (sudul Madridului), care cunoaşte una din cele mai ridicate rate de contaminare, calculată la circa jumătate faţă de cea din Chamberi, o zonă prosperă din nordul capitalei spaniole, conform cifrelor guvernamentale.

"Vrem măsuri adecvate care să ne protejeze pe noi, cei care trăim în aceste cartiere muncitoreşti. Nu avem centre medicale. Mulţi dintre noi nu au contracte de muncă, aşa că nu pot intra liniştiţi în carantină", a spus una dintre protestatare, prezentându-se drept Vanesa.

Vallecas nu este ghetou, au scandat manifestanţii, cerând totodată demisia preşedintei guvernului regional Isabel Diaz Ayuso, criticată după ce a afirmat săptămâna aceasta că "modul de viaţă al imigranţilor" este parţial responsabil de creşterea cazurilor.

Primarul Madridului, Jose Luis Martínez-Almeida, a asigurat că măsurile nu îi discriminează pe cei săraci.

"Nu există locuitori de rangul I şi de rangul al doilea. Trebuie să fim împreună în aceste momente", a transmis el pe Twitter.

Locuitorii din zonele vizate de noile restricţii vor putea să-şi părăsească domiciliul numai pentru a merge la serviciu, pentru asistenţă medicală sau îndeplinirea obligaţiilor legale ori educative, reuniunile atât publice cât şi private, care în prezent sunt permise pentru cel mult zece persoane, vor fi limitate la cel mult şase, iar spaţiile comerciale şi sectorul HoReCa vor trebui să lucreze la cel mult 50% din capacitate, barurile şi restaurantele fiind nevoite să închidă la ora 22:00, după această oră fiind permise doar livrările la domiciliu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te