Avioane și drone continuă să survoleze spațiul aerian al României, dar și al Bulgariei zilnic așa cum se vede din hărțile de mai jos.
SUA au trimis un avion anti-submarin deasupra României și o dronă prin Bulgaria. Ce au spionat?
În prima hartă se vede un avion Poseidon P-8 care este, deja un obișnuit pe cerul României. Aproape zilnic acesta vine din sudul Italiei, survolează România și culege informații de deasupra Mării Negre.
P-8 operează în rolurile de luptă antisubmarin (ASW), de luptă antisuprafață (ASUW) și pentru a culege informații, supraveghere și recunoaștere (ISR). Acesta este înarmat cu torpile, rachete anti-navă Harpoon și alte arme, poate opera împreună cu alte mijloace, inclusiv cu vehiculul aerian fără pilot (UAV-drone). Este operat de marina SUA.
„Avionul USNavy P-8A Poseidon surprins pe radarul de zbor, aeronava completând turele pe coasta românească din Marea Neagră. Plecarea avionului s-a făcut de la stația navală sigonella Italia. #AE6836, este explicația hărții.
Citește și: HARTA SUA au trimis, azi, un avion cu rachete anti-navă și torpile la Tulcea. Ce misiuni execută?
Deasupra Bulgariei, o dronă a SUA
„SAF RQ-4B Global Hawk a fost prins pe radarul de zbor completând zborurile deasupra Mării Negre, plecând de la stația navală Sigonella din Italia”. Drona a survolat Bulgaria.
Newsweek a scris, în martie, că o dronă radar RQ-4B Global Hawk al Forțelor Aeriene ale SUA, ce operează din Sicilia, a fost activă în special în largul coastei ruse, nu departe de orașele Soci și Novorossisk.
Unele estimări arată că drona cu indicativul FORTE 11 s-ar fi apropiat, atunci, până la 54 de mile marine de coasta Rusiei.
Aceasta era o rută neobișnuită pentru operațiunile de rutină ale RQ-4 peste Marea Neagră.
Aceeași dronă a venit, azi, de data aceasta, prin Bulgaria.
Citește și: O dronă americană a ajuns până aproape de Soci, în Rusia. Activitate intensă în Marea Neagră
Aliații NATO trimit zilnic avioane de tip Poseidon sau drone deasupra Mării Negre pentru a monitoriza Flota Mării Negre.