SUA Contul de Twitter al unui politician mort din cauza COVID răspândește teorii ale conspirației

DE Andrei Vasilescu | 02.09.2020 - 16:12
Herman Cain Foto: Gage Skidmore
Herman Cain Foto: Gage Skidmore

Herman Cain, un fost om de afaceri și candidat la nominalizarea Partidului Republican pentru președinția Statelor Unite, a murit luna trecută din cauza COVID-19, însă website-ul bărbatului și contul său de Twitter continuă să publice conținut.

SHARE

Contul de Twitter al unui fost candidat la președinția Statelor Unite răspândește conspirații de dincolo de mormânt, scrie The Hill.

Duminică dimineața pe contul de Twitter al lui Cain a apărut o postare care punea sub semnul îndoielii letalitatea noului coronavirus. Tweet-ul șters între timp distribuia un articol care sugera că majoritatea pacienților cu COVID-19 au murit din cauza unei comorbidități, nu a SARS-CoV-2.

„Se pare că virusul nu este atât de mortal pe cât l-a făcut media mainstream să pară”, a se arăta în postare.

Tweet-ul a fost șters rapid, dar mai târziu contul lui Cain a distribuit un alt material care contesta severitatea „valului de vară” al infecțiilor din Statele Unite, afirmând că acesta nu se apropie de vârful înregistrat la debutul pandemiei pe teritoriul american când orașul New York era epicentrul epidemiei.

Herman Cain a fost diagnosticat cu COVID-19 la sfârșitul lunii iunie după ce a participat la mitingul electoral din Tulsa, Oklahoma, al președintelui Donald Trump unde mulți participanți nu au respectat regulile de distanțare fizică și nu au purtat măști de protecție.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te