SUA Femeia care a furat laptopul președintei Camerei, Nancy Pelosi, arestată

DE Elena Andrei | 19.01.2021 - 20:13
sursă cnmnewz.com
sursă cnmnewz.com

FBI a arestat-o pe femeia suspectă că a furat un laptop aparținând președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în timpul revoltei din 6 ianuarie de la Capitoliu, pe care ar fi vrut să-l vândă rușilor.

SHARE

Riley June Williams a fost arestată în Pennsylvania, potrivit site-ului Departamentului de Justiție care listează arestările făcute în legătură cu asediul clădirii Congresului.

Williams este acuzată că a intrat ilegal într-o clădire unde accesul era interzis, precum și pentru intrare prin efracție în birouri din clădire.

Un laptop folosit pentru prezentări la congresele democraților a fost furat din biroul lui Nancy Pelosi. Un martor, fost iubit al femeii arestate, a declarat că June Williams voia să vândă rușilor laptopul și ar fi agenților un video în care aceasta este surprinsă luând laptopul.

Arestarea lui June Williams este una dintre cele peste o sută făcute până acum în legătură cu revolta de la Capitoliu care a dus la cinci decese, inclusiv cea a ofițerului din poliția Capitoliului, Brian Sicknick.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te