Talibanii au început vânătoarea celor care au lucrat pentru NATO

DE Daniel Toșa | Actualizat: 20.08.2021 - 12:21
Talibanii au început vânătoarea celor care au lucrat pentru NATO/FOTO: Aljazeera

Un document ONU avertizează că talibanii au început să îi caute pe afganii care au lucrat cu forțele NATO sub guvernul anterior.

SHARE

În document se precizează faptul că insurgenții merg din ușă în ușă să-și găsească „țintele” și amenință familiile acestora.

Gruparea islamistă a încercat să asigure afganii, și întreaga lume că nu vor căuta răzbunare, că doresc o domnie a păcii, iar totul va fi iertat, dar cu fiecare zi ce trece se adâncește prăpastia între ceea ce spun, și ceea ce fac.

O analiză confidențială redactată de Centrul Norvegian pentru Analize Globale, care oferă ONU expertiză în domeniul informațiilor, arată că „Există un grup de indivizi care sunt urmăriți de talibani, iar amenințarea ce îi pândește este cât se poate de clară”.

Citește și: Elevi cu note de 3 și 4 la matematică la Evaluarea Națională, admiși în licee de mate-informatică

„Talibanii arestează și/sau amenință că îi vor ucide sau că le vor aresta membrii de familie dacă nu se predau”, se arată în document

Documentul precizează că militanții au verificat persoanele în timp ce permiteau evacuarea personalului străin de pe aeroportul din Kabul.

Puterile străine fac în continuare eforturi să scoată oamenii din Afganistan. 

Un oficial NATO a declarat vineri că au fost evacuați mai mult de 18.000 de oameni de pe aeroportul din Kabul. 

Citește și: Bianca Drăgușanu, justițiară în parcare: „Vin unii cu tocairiciuri (…) Mă-ta știe cum parchezi?”

În afara aeroportului, situația este haotică. Talibanii încearcă să-i împiedice pe afganii care vor să părăsească țara.

Președintele Biden care a fost supus unui val de critici din cauza aceste retrageri pe care mulți o numesc „shambolică” ( „shame” - rușine în engl. ), este așteptat să vorbească astăzi despre efortul de evacuare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te