''Ne-am trezit în această dimineaţă cu steagurile albe talibane în tot oraşul. Sunt în oraş. Au intrat fără luptă'', a declarat pentru AFP Ahmad Wali, un locuitor din Jalalabad.
Talibanii au revendicat, de asemenea, capturarea oraşului. ''Cu câteva momente în urmă, mujahedinii au intrat în Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar. Toate zonele sunt acum sub controlul lor'', a declarat Zabihullah Mujahid, unul dintre purtătorii de cuvânt ai acestora.
În afară de Kabul, numai câteva oraşe mici se află încă sub controlul guvernului. Dar acestea sunt dispersate şi izolate de capitală şi nu mai au o mare valoare strategică.
În doar 10 zile, talibanii au preluat controlul în marea majoritate a ţării şi au ajuns la porţile capitalei Kabul pe care acum au încercuit-o complet.
Sâmbătă seara, talibanii au capturat Mazar-i-Sharif, al patrulea cel mai mare oraş din Afganistan şi principalul centru urban din nordul ţării.
Talibanii au lansat ofensiva în luna mai, odată cu începerea retragerii finale a trupelor americane şi internaţionale şi care urmează să fie finalizată până la 31 august.
SUA își extind desfăşurarea militară la Kabul la aproximativ 5.000 de soldaţi, pentru a asigura evacuarea civililor
Preşedintele SUA Joe Biden a decis sâmbătă să extindă desfăşurarea militară la Kabul la aproximativ 5.000 de soldaţi pentru a asigura evacuarea civililor în faţa ofensivei puternice a talibanilor, în timp ce şi-a apărat decizia de a pune capăt celor 20 de ani de război în Afganistan, relatează AFP.
Joe Biden a anunţat într-un comunicat că, după consultarea cu consilierii săi în materie de securitate naţională, a decis că ''aproximativ 5.000 de soldaţi'' vor fi desfăşuraţi pe aeroportul din Kabul pentru a evacua personalul diplomatic, precum şi pe afganii care au lucrat pentru Statele Unite şi se tem de represalii din partea talibanilor.
Citește și: FOTO Actriţa Halle Berry a împlinit 55 de ani, dar nu își arată vârsta
Administraţia americană avansase până acum cifra de 3.000 de soldaţi, dar situaţia de pe teren s-a deteriorat mai repede decât se aştepta. Talibanii au capturat sâmbătă seara Mazar-i-Sharif, ultimul oraş important din nordul Afganistanului aflat încă sub controlul guvernului, câştigând în continuare control asupra ţării.
Potrivit unei surse militare americane, 1.000 de soldaţi care urma iniţial să fie trimişi în Kuweit, vor pleca direct la Kabul. Se vor alătura celor 3.000 de puşcaşi marini care urmează să sosească în capitala afgană până la sfârşitul weekendului şi celor 650 de soldaţi americani care se află deja acolo.
Biden i-a avertizat pe talibani că orice acţiune care ''ar pune în pericol cetăţenii americani sau misiunea noastră va primi un răspuns militar rapid şi puternic''.
De asemenea, el şi-a apărat decizia de a pune capăt celor 20 de ani de război în Afganistan, reafirmând că încă ''un an sau cinci ani de prezenţă militară americană nu ar fi făcut nicio diferenţă, atunci când armata afgană nu poate sau nu vrea să-şi apere propria ţară''.
''Sunt al patrulea preşedinte care conduce o prezenţă militară americană în Afganistan - doi republicani, doi democraţi'', a conchis el. ''Nu voi lăsa acest război pentru al cincilea'', a adăugat preşedintele SUA.