Țara europeană plină de români unde sinuciderea asistată primește sprijin parlamentar majoritar

DE Elena Petrescu | Actualizat: 29.11.2024 - 21:06
Țara europeană plină de români unde sinuciderea asistată primește sprijin parlamentar majoritar: FOTO - Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)
Țara europeană plină de români unde sinuciderea asistată primește sprijin parlamentar majoritar: FOTO - Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)

Țara europeană plină de români unde sinuciderea asistată primește sprijin parlamentar majoritar. Proiectul de lege va trebui să parcurgă mai multe etape în parlament înainte de adoptarea sa definitivă.

SHARE

Deputaţii britanici au aprobat vineri în primă lectură, la capătul unei dezbateri pline de emoţie, legalizarea sinuciderii asistate în cazul anumitor bolnavi în fază terminală, transmite AFP.

Proiectul de lege va trebui să parcurgă mai multe etape în parlament înainte de adoptarea sa definitivă.

La nouă ani după respingerea unui text precedent pe această temă de către Camera Comunelor, deputaţii britanici s-au aliniat de această dată - cu 330 voturi pentru şi 275 voturi împotrivă - sprijinului în creştere al populaţiei britanice faţă de legislaţia privind sinuciderea asistată, după aproape cinci ore de dezbateri.

Deputata laburistă Kim Leadbeater, care a prezentat propunerea de lege, declarase înainte de vot că textul, ce priveşte Anglia şi Ţara Galilor, le oferă ''alegere, autonomie şi demnitate'' pentru adulţii aflaţi în fază terminală a unei boli şi care nu mai au de trăit decât cel mult şase luni. Ea a subliniat că textul este încadrat de ''criterii foarte stricte''.

Conform acestui text, bolnavii vor trebui să fie capabili să exprime o alegere clară şi să îşi administreze singuri substanţa provocatoare a decesului. Doi medici şi un judecător vor trebui să îşi dea acordul.

Premierul Keir Starmer, care nu se exprimase până acum, a votat în favoarea textului, la fel ca la votul din 2015 pe acest subiect.

Potrivit unui sondaj de opinie YouGov, trei sferturi din locuitorii Angliei şi ai Ţării Galilor susţin această schimbare a legii.

Asociaţia 'Care Not Killing', care se opune sinuciderii asistate, s-a declarat ''decepţionată''.

În prezent, sinuciderea asistată este ilegală şi poate aduce o pedeapsă de 14 ani de închisoare în caz de ajutor sau incitare.

Scoţia, care dispune de puteri delegate în materie de sănătate, urmează să se doteze cu propriul proiect de lege în 2025. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te