Țările din Europa centrală și de est, cei mai puțini reprezentanți în instituțiile UE: 90%, vestici

DE Miruna Moldoveanu | 26.01.2021 - 14:41
Sediul Comisiei Europene/FOTO: Getty

Cetățenii țărilor UE din centrul și estul continentului sunt subreprezentați în instituțiile europene iar reprezentanții țărilor din vestul și sudul Europei dețin aproape 90% din funcții, arată un studiu citat de Politico.

SHARE

Raportul European Democracy Consulting analizează 72 de instituții, organisme și agenții ale UE, cu numiri în funcții datând din 1952 până în prezent și conchide că birocrația europeană este caracterizată de „lipsă de reprezentare și diversitate”.

Est-europenii stau cel mai prost, deținând doar 2,7% din funcții (sau 13 numiri) în întreaga perioadă studiatăLa fel, central-europenii au deținut 2,3din roluri (sau 11 numiri) din 1952. Prin comparație, europenii din vest au deținut 61,3% din funcții (294), sud-europenii aproximativ 27 la sută (129) și europenii din nordul continentului - aproximativ 7%.

Peste 32% dintre vest-europenii din instituțiile europene au fost numiți în funcții de conducere. Procentajul scade la 18% pentru nordul Europei și la zero la sută pentru Europa centrală.

European Democracy Consulting (EDC) include în „Europa de nord” ca Suedia, Finlanda și Danemarca, „Europa de vest” - Irlanda, Franța, Olanda, Belgia, Germania și Austria, „Europa centrală” - Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația și Slovenia, „Europa de est” - Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Bulgaria și „Europa de sud” - Portugalia, Spania, Italia și Grecia.

EDC spune că această disparitate este rezultatul oscilării UE între „reprezentare egală a statelor și reprezentare proporțională pe baza populației” și recomandă instituțiilor UE să recunoască problema și să publice un raport anual care să precizeze obiective clare pentru îmbunătățirea reprezentării geografice, potrivit Politico, citat de Digi24.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te