Turcia se îndepărtează tot mai mult de NATO și se apropie de Rusia

Sub umbrela de securitate a NATO, Turcia a cheltuit mai puțin pentru bugetul de apărare și a avut oportunitatea unei creșteri economice constante din 1960.

În privința Rusiei, Turcia se arată deschisă pentru relații comerciale mai bune, însă fără să uite războaiele ruso-turce și mai ales motivul geopolitic care a stat la baza acestora și care rămâne valabil și astăzi.

Începând cu 1952, orice progres al Rusiei spre sud a fost echilibrat de poziția fermă a NATO. Astăzi, armata turcă este printre cele mai avansate armate din lume, a doua, după SUA, din NATO.

În acest succes, lanțul de aprovizionare eficient al NATO a fost un motor principal. Forța aeriană a Turciei beneficiază de infrastructura optimizată a NATO.

Însă disensiuni între politicile Turciei și ale SUA s-au răsfrânt asupra achiziționării de sisteme și echipamente militare, fiind întrerupt „lanțul de succes“.

Turcia a fost nevoită să se îndrepte spre sisteme militare ale Rusiei, pentru a-și păstra armata la un nivel ridicat de dotare, ceea ce o pune în totală contradicție cu aliații săi din NATO.

Știri de ultimă oră anunță că personalul militar turc a început pregătirea în Rusia pentru a opera sistemele antirachetă S-400, în orașul Gatcina.

Pregătirea personalului turc va dura de la 1 septembrie 2019 până la 2 ianua­rie 2020. La 27 august, Rusia a început livrările celui de-al doilea lot de S-400 către Turcia, un contract în valoare de 2,5 miliarde de dolari.

Contractul include dezvăluirea parțială a tehnologiei de producție către partea turcă.

„O decizie provizorie“

O altă decizie ce îndepărtează Turcia de NATO este achiziționarea avioanelor rusești de luptă Su-35 și Su-57, de ultimă generație. Ankara spune că este „o decizie provizorie“.

„Suntem în primele etape ale discuțiilor noastre cu Rusia cu privire la cumpărarea Su-35. Trebuie să purtăm discuții ample pe diverse teme“, a declarat subsecretarul Apărării, Ismail Demir.

Cotidianul turcesc „Hurriyet Daily News“, care reflectă opinia Guvernului turc, subliniază că nu există o alternativă mai bună la NATO.

În ultimul deceniu, au existat multe dezbateri cu privire la poziția interna­țională a Turciei, iar unele cercuri locale au deschis discuția cu privire la beneficiile aderării la NATO pentru interesele țării. Aceștia au evocat „eurasianismul“ ca o alternativă potențială pentru viitorul Turciei.

Este adevărat că există ceea ce Turcia numește „politici ilogice“ urmate de Statele Unite în Siria, cum ar fi legăturile cu o organizație separatistă kurdă (YPG) și lipsa de coerență a poziției față de regimul de la Damasc și față de restul populației siriene, scrie „Hurriyet Daily News“.

Cu toate acestea, veteranii americani și turci confirmă că există mai multe interese comune care unesc cele două state decât aspectele care le separă.

Eurasianismul nu este o nouă teorie politică. Originile sale datează din timpurile epocii țariste, după cum scriu „strategii lui Putin“, Igor Panarin și Aleksandr Dughin.

Este o mișcare politică din Rusia care susține că civilizația rusă nu aparține nici categoriilor „europene“, nici „asiatice“, ci mai degrabă conceptului geopolitic al „Eurasiei“, iar limitele geopolitice ale Eurasiei corespund limitelor fostei Uniuni Sovietice.

Komplimentarnost

Această direcție de gândire este încă atrăgătoare pentru elita rusă și este centrată pe existența sovietelor. Axa politică a președintelui rus, Vladimir Putin, a fost dezvăluită într-un discurs celebru din 2005, în care a descris prăbușirea Uniunii Sovietice drept „dezastrul geopolitic major al secolului“.

De atunci, Rusia a încercat să micșoreze „dezastrul“,  începând cu războiul ruso-georgian și continuând cu anexarea Crimeii. Acest tip de comportament agresiv este ciudat pentru restul lumii, deoarece nu are în vedere schimbările și îmbunătățirile globale extraordinare din ultimii 30 de ani.

Conceptul eurasianist de „Komplimentarnost“ oferă un loc de acomodare pentru republicile ex-sovietice turcești, nu pentru Turcia, scrie „Hurriyet Daily News“.

De fapt, în cartea sa din 1997, „Bazele geopoliticii: viitorul geopolitic al Rusiei“, Aleksandr Dughin scrie că
Turcia ar trebui slăbită prin diferite „șocuri geopolitice“. El nu-și ascunde neplăcerea față de relația durabilă cu NATO. „Acest mod de gândire și aceste măsuri politice reprezintă riscuri majore pentru Turcia“.

În prezent, neo-eurasianismul este un aspect politic important care influențează indirect relațiile internaționale ale Turciei. Deși este adesea menționat în discuțiile publice, nu au existat studii serioase pe pilonii săi.

Poate Turcia să fie văzută ca un partener de încredere al NATO? Părerea din ce în ce mai largă a  factorilor de decizie și a analiștilor de politică externă este că nu poate.

Însă nu există niciun mecanism formal pentru ca un membru NATO să fie expulzat din organizația de apărare.

Legăturile mai apropiate ale lui Erdogan cu Vladimir Putin, achiziționarea sistemului rusesc de apărare aeriană S-400, precum și interesul pentru achiziționarea de avioane de luptă rusești Su-35 și Su-57, încordează relațiile Turciei cu Occidentul până la ruptură, spun analiștii.

În Washington și în capitalele europene, factori de decizie și analiști militari discută dacă Turcia mai are vreun viitor în NATO.

„Este timpul ca Turcia să iasă din NATO“, a scris editorialistul britanic Con Coughlin, un comentator care reflectă adesea părerile serviciilor secrete din Marea Britanie.

Luna trecută, miniștrii de externe ai Uniunii Europene au suspendat 164 de milioane de dolari -  ajutor pentru
Turciei, în represalii pentru explorarea gazelor în apele din largul Ciprului.

Miniștrii de externe ai UE au solicitat, de asemenea, Băncii Europene de Investiții să revizuiască creditele acordate țării, care s-au ridicat la aproape 434 milioane dolari în 2018.

Măsurile UE au venit la doar câteva zile după primele expedieri în Turcia ale sistemelor S-400 din Rusia.

Discordia S-400

Pentagonul a atras atenția că sistemul S-400 nu este compatibil cu apărarea NATO și reprezintă o potențială amenințare pentru avioanele americane F-35 din SUA.

Încă de la 17 iulie, Casa Albă a anunțat că decizia Turciei de a achiziționa sisteme de rachete S-400 rusești face imposibilă participarea sa la antrenamentul pe avioanele de luptă F-35 din generația a cincea din SUA. Ankara plănuia să achiziționeze o sută de avioane și producea o parte din echipament și piese de asamblare pentru aeronavă.

Însă Erdogan s-a arătat încrezător că președintele american, Donald Trump, nu va permite ca legăturile dintre cei doi aliați NATO să se deterioreze din cauza achiziționării S-400.

„Nu există dovezi concrete care să arate că S-400 va dăuna F-35-urilor sau NATO, nimeni nu ar trebui să se înșele. Multe state membre NATO au achizi­ționat de la Rusia și nu vedem că aceasta a provocat vreo criză“, a spus Erdogan.

Analiștii occidentali spun că Erdogan profită de nevoia de asistență turcă a aliaților pentru a reduce migrația și pentru a ajuta la combaterea terorismului, mai ales prin importanta bază aeriană de la Incirlik, din sudul țării.

Turcia aparține Occidentului

Într-un raport al instituției Brookings, Amanda Sloat menționa că Occidentul dorea ca Turcia să rămână membru NATO, în parte pentru că ocupă un spațiu geostrategic important, însă „președintele țării se îndreaptă spre autoritarism și folosește tot mai des o retorică antioccidentală virulentă, făcând alegeri de politică externă contrare intereselor alianței transatlantice“.

Dar cât timp poate continua această stare de fapt? Doug Bandow, analist la Cato Institute, un think tank din Washington, a menționat luna aceasta că „singura amenințare serioasă potențială de securitate pentru Europa este astăzi Rusia.

Iar Turcia nu poate fi de încredere să ia parte alături de NATO într-un conflict. „NATO nu are de ales decât să suspende calitatea de membru a Turciei.

Practic, Turcia este deja pierdută pentru alianță“, susține Bandow. „Jerusalim Post“, care reflectă opinia Guvernului israelian, susține că Turcia nu are cum să se apropie prea mult de Rusia.

În 67 de ani, datorită poziției sale geostrategice între Europa și Asia, fiind parte a Orientului Mijlociu și a lumii musulmane, s-a simțit că Turcia aparține Occidentului  progresiv, prin puterea moștenirii lui Kemal Ataturk.

Pentru organizația Atlanticului de Nord / Europa, Orientul Mijlociu a fost considerat ca făcând parte din sistemul său de securitate lărgit.

Turcia a fost admisă la NATO în 1952, în culmea Războiului Rece, datorită participării la războiul din Coreea. A fost una dintre primele țări care a răspuns la apelul ONU și a trimis trupe pentru a lupta împotriva nordului invadator.

Scopul său a fost atunci să se asigure de sprijinul Occidentului împotriva cererilor teritoriale sovietice. Moscova a dorit să anexeze părți din regiunile sale de est și să se implice în supravegherea transportului maritim în strâmtorile Bosforului și Dardanelelor, așa cum este stipulat în Convenția de la Montreux din 1936.

Turcia s-a opus, a primit sprijinul Europei și a fost admisă în NATO. Acele amenințări încă există, deci apropierea Turciei de Rusia nu poate fi decât limitată și circumstanțială. Doar construcția gazoductului TurkStream, de mare interes pentru Turcia, și pe care Rusia îl susține, rămâne un obiectiv economic serios în cooperare cu Moscova, dar există alternative.

Precedentul Cipru

Și totuși, semințele discordiei cu Occidentul, odată apărute, greu pot fi înlăturate. Acestea au apărut în 1974, când Turcia a ocupat nordul Ciprului, cu o populație în mare parte turcă, exilând cu forța 180.000 de etnici greci. O acțiune condamnată de Consiliul de Securitate al ONU.

Ankara a arătat că acțiunea sa a fost un răspuns la o lovitură de stat militară condusă de forțele grecești care au preluat Cipru și urma anexarea la Grecia. Acționase pentru a salva populația turcă de la un posibil masacru.

Washingtonul a impus atunci Turciei un embargo asupra armelor, o situație penibilă pentru NATO. Interdicția a fost ridicată trei ani mai târziu de președintele Jimmy Carter.

În 1983, guvernul turc din Ciprul de Nord a proclamat independența „Republicii Turce a Ciprului de Nord“, doar Ankara recunoscând această „țară“, încălcând Carta NATO.

Alianța a supraviețuit și acestei provocări, iar Turcia și-a recâștigat rolul de aliat important în războiul din Afganistan, după 11 septembrie 2001.

De anul trecut, Turcia recurge la noi acțiuni perturbatoare, trimițând nave de explorare a gazelor în apele teritoriale ale Ciprului, care este membru al Uniunii Europene din 2004. Această problemă spinoasă ar putea duce la o criză internațională și a intensificat deja tensiunile regionale.

Dar poate cea mai mare disensiune dintre Turcia și aliații săi este faptul că NATO nu este doar o alianță militară. Semnatarii tratatului au subliniat că sunt hotărâți „să protejeze libertatea, moștenirea comună și civilizația popoarelor, întemeiate pe principiile democrației, libertății individuale și a statului de drept“.

Construcția TurkStream - Foto: Getty Images

Ori, regimul turc sub Recep Tayyip Erdogan urmărește în mod deschis o agendă bazată pe măreția Imperiului Otoman, supranumită neo-otomanism, un mix de elemente religioase și naționaliste.

Această agendă arată că Erdogan impune o politică externă agresivă pentru a afirma dominația turcă în Orientul Mijlociu pe baza Islamului, numitor comun al regiunii, ceea ce l-a făcut prieten doar cu Qatarul.

Arabia Saudită și aliații din Golf, precum și Irakul, nu au încredere în el, iar relațiile cu Egiptul au fost întrerupte ca urmare a arestării președintelui Frației Musulmane, Mohamed Morsi.