Ucraina poate folosi armele transferate de Finlanda pentru a ataca ținte de pe teritoriul Federației Ruse, partea finlandeză nu a impus nicio restricție în ceea ce privește asistența înarmării oferită Kievului, potrivit unei declarații făcută de șeful Ministerului finlandez al Apărării, Antti Hakkanen.
Ucraina a primit „mână liberă” să atace ținte din Rusia, fără restricții cu aceste arme occidentale
Potrivit ministrului, restricțiile privind utilizarea armelor lor au fost impuse în principal de acele țări care au furnizat Kievului arme cu rază lungă de acțiune.
Comisia de apărare a parlamentului finlandez a declarat că armata ucraineană are de acum dreptul de a ataca instalații militare de pe teritoriul rus cu ajutorul armelor furnizate de Helsinki, spune seful comisiei, Jukka Kopra.
Șeful adjunct al Comitetului, Mikko Savola, notează, de asemenea, că armele furnizate de Finlanda pot fi folosite de către forțele ucrainene pentru lovituri împotriva unor obiective din Federația Rusă, însă raza de acțiune a armelor furnizate de Finlanda nu este foarte mare, în comparație cu cele britanice sau americane.
Sursa foto: Facebook/Volodimir Zelenski
Citește și: Franța formează o coaliție de țări NATO care vor trimite trupe în Ucraina. Ce face România?
Autoritățile finlandeze au precizat că se află în contact permanent cu aliații lor pe tema restricțiilor privind armele transferate Ucrainei.
Finlanda, care împarte o graniță de 1.340 de kilometri cu Rusia a aderat în anul 2023 la NATO, după ce a evitat timp de decenii să se alăture Alianței de teamă să nu-şi supere vecinul agresor. Dar relaţiile lor s-au deteriorat considerabil din februarie 2022, iar ofensiva rusă din Ucraina a determinat Finlanda, îngrijorată de securitatea sa, să se alăture NATO în aprilie 2023.
Sursa foto: Facebook/Volodimir Zelenski
Citește și: Finlanda se pregătește de război cu Rusia și își consolidează cooperarea militară cu SUA
Finlanda a respins o invazie sovietică în iarna anilor 1939-1940.
"În 1939, finlandezii s-au confruntat şi cu o invazie rusă şi au dovedit că o naţiune liberă poate pune o rezistenţă incredibil de puternică", spunea Antony Blinken la finele lui 2023.