"Nici nu pot să îmi imaginez, nu vreau nici măcar să mă gândesc să vorbesc despre consecinţele devastatoare care s-ar putea produce dacă Consiliul European (Cei 27) nu va lua o decizie, nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru o extindere a" UE, a declarat Kuleba la sosirea sa la Bruxelles.
Ucraina avertizează cu „consecințe devastatoare” dacă nu vor începe negocierile de aderare la UE
"Ne-am făcut partea noastră de treabă. Ne aşteptăm ca Uniunea Europeană să-şi facă partea sa", a afirmat el, cu trei zile înainte de un summit crucial în cadrul căruia liderii celor 27 de state membre trebuie să decidă cu privire la lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei.
"Nu puteţi merge împotriva cursului Istoriei", a afirmat Kuleba. " Ucraina va deveni membră a UE. Singura întrebare este dacă cineva va încetini procesul - ceea ce va avea un cost - sau dacă vom putea să avansăm fără obstacole", a spus în continuare şeful diplomaţiei ucrainene.
Ungaria este împotriva aderării Ucrainei la UE
Premierul Ungariei, Viktor Orban, rămâne inflexibil în opoziţia sa faţă de deschiderea acestui proces, la fel şi faţă de creşterea ajutorului pentru Ucraina.
Kuleba a declarat luni că Ungaria nu are niciun motiv să se opună deschiderii de către UE a negocierilor de aderare cu Kievul, deoarece ţara sa respectă cerinţele stabilite de Bruxelles, potrivit EFE.
Citește și: Viktor Orban, ajutor uriaș pentru Putin. Ungurii cer „trumpiștilor” stoparea banilor pentru Ucraina
Kuleba, care participă luni la reuniunea miniştrilor de externe ai Uniunii Europene la Bruxelles, a indicat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat deja trei din cele patru legi pe care Comisia Europeană a cerut Kievului să le adopte până în martie pentru a putea începe negocierile.
Acestea vizează Parchetul special anticorupţie, Biroul naţional anticorupţie şi respectarea limbilor minoritare în sistemul educaţional ucrainean.
Comisia Europeană, „pentru” Ucraina și Republica Moldova în UE
Comisia Europeană a pledat în noiembrie pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, precum şi cu Republica Moldova, două ţări care au obţinut statutul de candidat la UE în iunie 2022, la câteva luni după începerea războiului de către Moscova.
Citește și: Orbán, prietenul lui Putin, spune că aderarea Ucrainei la UE nu coincide cu interesele Ungariei
Executivul european a mai propus alocarea unui ajutor de 50 de miliarde de euro până în 2027 pentru Ucraina, în cadrul unei revizuiri la jumătatea perioadei a bugetului pe termen lung al UE.
Summitul crucial de la Bruxelles
Liderii europeni se vor reuni joi şi vineri în cadrul unui summit la Bruxelles, la care unul dintre punctele de pe ordinea de zi va fi deschiderea negocierilor cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia, deşi premierul ungar Viktor Orban şi-a anunţat deja respingerea unei chestiuni care necesită unanimitate.
Orban, principalul aliat al Rusiei în UE, a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, în care le cere liderilor blocului comunitar să nu discute despre extinderea cu Ucraina sau despre ajutorul financiar de 50 de miliarde de euro pentru Kiev.
În noiembrie, UE a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, deoarece aceasta a îndeplinit deja 90% din cerinţe, dar i-a cerut Ucrainei să facă progrese până în martie în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, limitarea influenţei oligarhilor în viaţa publică şi tratamentul minorităţilor.
Cu toate acestea, Kuleba a insistat că a sosit luni la Bruxelles cu un mesaj clar: "Ne-am făcut temele. Ne aşteptăm ca UE să îşi facă temele".
Zelenski şi Orban au avut un scurt schimb de replici pe acest subiect duminică, la Buenos Aires, unde au participat la inaugurarea preşedintelui argentinian Javier Milei.