Un tratament în premieră mondială ar putea eradica hepatita C. 200 de copii s-au tratat deja

DE Daniel Toșa | Actualizat: 01.04.2023 - 19:24
Hepatita C - Foto: Profimedia Images
Hepatita C - Foto: Profimedia Images

Mai mult de 200 de copii din Anglia s-au vindecat de hepatita C cu ajutorul unui program de sănătate lansat în premieră mondială de Servicul Naţional de Sănătate (NHS), care ar putea eradica boala.

SHARE

După lansarea unui program care presupune urmărirea şi tratarea fiecărei persoane afectate, Anglia este pe cale să devină prima ţară care va eradica boala. Aceasta va fi eradicată până în 2025, cred oficiali NHS.

Decesele cauzate de hepatita C au scăzut cu 35% de când NHS England a încheiat un acord de 1 miliard de lire sterline pentru a cumpăra medicamente antivirale pentru mii de pacienţi adulţi în 2018.

Un program în premieră mondială ar putea eradica hepatita C. 200 de copii s-au tratat deja

Programul a fost extins pentru a include tratament pentru copii, iar peste 200 – unii chiar în vârstă de 3 ani – s-au vindecat de hepatita C. Fiecare dintre ei a luat comprimate antivirale o dată pe zi timp de opt sau 12 săptămâni. Două teste de sânge negative au confirmat că sunt sănătoşi.

„Această cifră de 200 de copii care primesc tratament potenţial salvator este o realizare extraordinară pentru NHS, deoarece continuăm să facem progrese către obiectivul de eliminare a hepatitei C în Anglia, cu mult înaintea obiectivului pentru 2030 stabilit de OMS”, a declarat prof. Sir Stephen Powis, directorul medical al NHS Anglia pentru The Guardian într-un interviu exclusiv.

„Oferind copiilor acest tratament cât mai devreme posibil îi poate vindeca de această boală devastatoare, împiedicând să dezvolte boli hepatice grave, precum şi cancer hepatic mai târziu în viaţă". 

Citește și VIDEO Cum au influențat războiul din Ucraina și cutremurul din Turcia piața imobiliară din România

Descoperirea medicală este şi mai remarcabilă, având în vedere că până de curând nu a existat un tratament pentru boală, iar urmărirea copiilor afectaţi a fost practic imposibilă - deoarece nu exista un program naţional de screening şi nici un program naţional de screening prenatal.

Înseamnă că afecţiunea este dificil de diagnosticat, cu excepţia cazului în care se ştie că mama are hepatită C sau dacă copilul se îmbolnăveşte mai târziu de-a lungul vieţii şi afecţiunea este depistată.

Citește și: Fără bani în cont, șeful CFR Călători plătește rate de 8.000€, la venituri de 4.700€. Își ia și Audi

După o serie de dezvoltări ştiinţifice din ultimele două decenii, hepatita C poate fi acum vindecată relativ rapid. Chiar şi odată cu apariţia medicamentelor eficiente, tratamentul s-a dovedit încă mult prea scump pentru mulţi pacienţi din întreaga lume.

După ce NHS Anglia a încheiat un acord cu producătorii unei noi clase de medicamente, a reuşit să lanseze primul său program mondial de identificare şi tratare a tuturor celor cu hepatită C.

De la lansarea serviciului, o echipă naţională de tratament NHS a fost formată pentru a urmări copiii din Anglia, lucrând cu serviciile locale de sănătate, organizaţii de caritate şi medicii de familie. Odată identificaţi, copiii primesc tratament local şi sunt trataţi în decurs de patru săptămâni, potrivit The Guardian.

Ce este hepatita C și cum ne dăm seamna că avem boala?

Hepatita C este un virus devastator care poate infecta ficatul. Lăsată netratată, boala poate provoca leziuni care pun viaţa în pericol, inclusiv cancer la ficat. Pe fondul îngrijorării globale cu privire la această boală din ultimii ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a desemnat fiecare ţară să o elimine până în 2030.

Hepatita C adesea nu are simptome vizibile până când ficatul nu este afectat semnificativ, ceea ce înseamnă că mulţi oameni au infecţia fără să-şi dea seama. 

Simptomele pot include o boală asemănătoare gripei, senzaţie de oboseală tot timpul, pierderea poftei de mâncare, dureri de stomac şi senzaţie şi stare de rău. „Dacă sunteţi îngrijorat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră de familie pentru un test de hepatită C”, a spus Rachel Halford, director executiv al Hepatitis C Trust. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te