LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
2.070.578 Votanți în România
11,50 %
261.446 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Universitatea din Kabul: 19 morţi şi mai mulţi răniţi după un atac armat

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 02.11.2020 - 17:55
Universitatea Kabul/FOTO: Reuters.com
Universitatea Kabul/FOTO: Reuters.com

Nouăsprezece persoane au fost ucise de mai mulţi bărbați înarmați care au asaltat Universitatea Kabul, înainte ca forţele armate să poată interveni în ceea ce a devenit o bătălie ce s-a purtat câteva ore bune.

SHARE

Un purtător de cuvânt al Ministerului Afgan de Interne a declarat că atacul a fost oprit în cele din urmă când au fost uciși trei dintre atacatori.

Cel puțin 22 de persoane au fost rănite, a declarat Ministerul de Interne.

Atacul a început în perioada în care oficialii guvernamentali erau așteptați să sosească în campus pentru deschiderea unui târg de carte iranian.

Talibanii au negat implicarea și au condamnat atacul. Grupul Statului Islamic a vizat centrele de educație din Afganistan în ultimii ani, inclusiv un atac luna trecută și un atac în afara unui centru de școlarizare din Kabul care a lăsat 24 de morți. Grupul și-a revendicat, de asemenea, responsabilitatea pentru un atac din 2018 în fața Universității Kabul, în care au fost ucise alte câteva zeci de persoane.

Înregistrările video de pe camerele din campusul universitar au arătat studenții care fug de locul respectiv, cu sunetul unor focuri de armă în fundal. Unii dintre aceştia au încercat să escaladeze ziduri în efortul de a scăpa.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian, a declarat că unul dintre atacatori a detonat explozibili.

Violența în Afganistan s-a înrăutățit în ultimele luni, acest lucru se întâmplă în timp ce talibanii poartă discuții de pace cu guvernul din Doha, Qatar.

Un înalt oficial al ONU a declarat săptămânile trecute la BBC că Al-Qaeda era încă „puternic înglobată” între talibani, în ciuda asigurărilor din partea oficialilor talibani către SUA că va rupe legăturile cu gruparea teroristă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te