Potrivit Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas, care controlează Gaza din 2007, bombardamentul de marţi asupra taberei Jabaliya (116.000 de refugiaţi), din nordul teritoriului a făcut "peste 50" de morţi şi sute de răniţi.
50 de morți și sute de răniți după un atac israelian asupra unei tabere de refugiați din Gaza
Armata israeliană a confirmat acest bombardament, precizând că l-a vizat „cu succes” pe Ibrahim Biari, prezentat drept unul dintre responsabilii atacului brutal din 7 octombrie al Hamas împotriva Israelului, şi care se afla într-un "complex vast de tuneluri subterane" de unde conducea operaţiunile.
Cu toate acestea, Hamas a negat cu tărie prezența unuia dintre liderii săi în cea mai mare tabără de refugiați din enclavă, a declarat purtătorul de cuvânt Hazem Qassem.
Citește și: Vești proaste pentru românii „captivi” în Gaza. Nu se află pe lista Hamas care le permite să plece
El a acuzat Israelul că încearcă să justifice ceea ce a descris ca fiind o "crimă odioasă împotriva civililor, copiilor și femeilor în siguranță din tabăra Jabalya".
🔴 Additional documentation from the Hamas base that operated under a building in Jabaliya, the rocket blew up the building and the headquarters below and buried a lot of Hamas terrorists under it. pic.twitter.com/k1tLiZdlQ1
— Mossad Commentary (@MOSSADil) October 31, 2023
Ambasadorul Riyad Mansour, observatorul permanent al statului Palestina la ONU, a declarat că lovitura a fost o crimă și a îndemnat Curtea Penală Internațională să ia măsuri.
Arabia Saudită condamnă atacul israelian asupra taberei de refugiați
Arabia Saudită a condamnat miercuri "în cei mai fermi termeni posibil" bombardamentul asupra taberei Jabaliya, care "a ucis şi rănit un număr mare de civili nevinovaţi".
Qatarul, implicat în încercările de a rezolva criza ostaticilor deţinuţi de Hamas, a condamnat "un nou masacru" şi a avertizat împotriva operaţiunilor care ar putea "submina eforturile de mediere".
Israeli crime in Jabaliya pic.twitter.com/jcYsEAdAzo
— Sprinter (@Sprinter99800) October 31, 2023
Citește și: Yemen intră în război împotriva Israelului. Transportul crucial de petrol în Marea Roșie, amenințat
Marţi seară, Bolivia a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul, pentru a denunţa "ofensiva sa (...) disproporţionată", potrivit La Paz. La rândul lor, Chile şi Columbia au anunţat că îşi vor rechema ambasadorii de la Tel Aviv.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va reveni vineri în Israel pentru a se întâlni cu reprezentanţii guvernului local, a indicat marţi purtătorul de cuvânt al cabinetului său, Matthew Miller.
Şeful diplomaţiei americane va face apoi "alte opriri în regiune", a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a preciza următoarele destinaţii sau datele acestui nou turneu, care are loc la doar două săptămâni după precedenta deplasare în regiune a secretarului de stat american.
Blinken a călătorit în Israel pe 11 octombrie pentru a discuta cu guvernul premierului Benjamin Netanyahu caracteristicile ajutorului acordat de SUA statului Israel pentru ca acesta să poată înfrunta gruparea islamistă palestiniană Hamas în cel mai recent conflict din Gaza.