Căpitanul Brett Crozier a fost demis din funcţie după ce scrisoarea sa de alertă către comandamentul US Navy a ajuns în presă.
În această scrisoare de patru pagini adresată superiorilor ierarhici, care a ajuns în posesia ziarului San Francisco Chronicle, comandantul Crozier ceruse evacuarea imediată a echipajului de 4.000 de persoane de pe nava sa, unde mai multe cazuri de COVID-19 fuseseră înregistrate.
Conform ultimelor date, 137 de marinari sunt contaminaţi.
„Nu suntem în război. Nu există niciun motiv ca marinarii să moară”, a scris Brett Crozier.
Șeful Marinei militare, Thomas Modly, a decis destituirea comandantului.
„Poate că nu suntem în război în sensul tradiţional al cuvântului, dar nu este nici pace”, a declarat Modly, anunţând destituirea comandantului în cursul unei conferinţe de presă.
„Cerem comandanţilor noştri să dea dovadă de judecată, de maturitate, de capacitatea de a conduce şi de calm sub presiune. Comandantul Crozier a dovedit o judecată foarte slabă în perioadă de criză”, a subliniat Modly.
Pentagonul îl acuză printre altele și că a acordat o permisie de cinci zile marinarilor săi în cursul ultimei escale a portavionului, la începutul lunii martie, la Danang, în Vietnam, în timp ce epidemia de coronavirus făcea ravagii în Asia.
Şaptesprezece senatori au cerut o anchetă oficială asupra deciziei de demitere a comandantului Crozier, unul dintre cei mai buni comandanți ai SUA.