Copiii au oferit răspunsurile unor oameni maturi.
#PutinWarCriminal https://t.co/muK72Ja9Po
— Lulu 🌺💧🐨 (@lulu_lulu2020) March 31, 2022
Un convoi de autobuze ucrainene se îndrepta joi dimineaţă spre Mariupol, port la Marea Azov, pentru a încerca să furnizeze ajutoare umanitare şi a evacua civilii rămaşi în acest oraş asediat de forţele ruse, a anunţat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, transmite Reuters.
Vereşciuk a menţionat că 45 de autobuze vor ajunge la Mariupol, după ce Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a confirmat că Rusia a fost de acord să deschidă un coridor umanitar sigur.
Citește și: SUA impun noi sancțiuni asupra programului de rachete al Iranului
Primarul oraşului a spus în această săptămână că până la 170.000 de locuitori erau blocaţi în interiorul oraşului, fără curent electric şi cu provizii tot mai puţine. El a adăugat că cel puţin 5.000 de civili au fost ucişi până acum de bombardamentele ruse.
Mariupol, cu o populaţie înainte de război de 400.000 de locuitori, a fost un punct strategic important încă de la începutul invaziei militare ruse, în urmă cu cinci săptămâni, oraşul fiind bombardat constant.
Citește și: VIDEO Familii din Mariupol își strigă disperarea în secția de terapie intensivă: „Unde ești tată?”
Încercările repetate de a organiza evacuarea civililor din Mariupol prin coridoare sigure au eşuat până acum, părţile ucraineană şi rusă acuzându-se reciproc. Rusia neagă că acţiunile sale contra Ucrainei au ca ţintă civilii, amintește Agerpres.