Ukrainian Armed Forces continue to hit Russian military targets on the #SnakeIsland. Drone Footage. pic.twitter.com/P9WdxtCLzZ
— Igor Sushko (@igorsushko) May 7, 2022
''Dacă Rusia îşi consolidează poziţia pe Insula Şerpilor cu apărare antiaeriană strategică şi rachete de croazieră defensive, atunci ea ar putea domina nord-vestul Mării Negre'', a menţionat Ministerul Apărării britanic pe Twitter, în buletinul său informativ zilnic.
Vasele de reaprovizionare ruse au o protecţie minimă în vestul Mării Negre, în urma retragerii forţelor navale ruse în Crimeea, după pierderea crucişătorului Moskva, a adăugat ministerul citat.
La 13 aprilie s-a scufundat crucişătorul Moskva, nava-amiral a Flotei militare ruse din Marea Neagră. Kievul susţine că vasul s-a scufundat în urma lovirii cu două rachete Neptun, dar partea rusă a afirmat că incidentul s-ar fi produs în urma unei explozii şi a unui incendiu declanşat la bordul navei, arată Agerpres.
Citește și: VIDEO Ceva e putred la Kremlin. Cine are interes să „defileze” cu un Putin bolnav, slăbit și obosit