VIDEO Cum era Flota Mării Negre în propagandă. Acum are cinci nave. Putin a pierdut „lacul rusesc”

DE Adina Mutăr | Actualizat: 15.02.2024 - 11:28
Cum apărea Flota Mării Negre în propagandă. Acum mai are cinci nave - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)
Cum apărea Flota Mării Negre în propagandă. Acum mai are cinci nave - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)

Cum era Flota Mării Negre în propagandă, iar acum mai are doar cinci nave. Putin a pierdut „lacul rusesc”. Un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat al SUA a remarcat că „flota rusă nu mai poate opera în Marea Neagră după bunul plac”.

SHARE

Cum era Flota Mării Negre în propagandă. Acum are cinci nave. Putin a pierdut „lacul rusesc”, ceea ce a determinat o schimbare majoră de poziționare strategică, după cum a remarcat un oficial al Departamentului american de Stat.

Comentând știrile despre distrugerea navei rusești „Cesar Kunikov”, reprezentantul Departamentului de Stat al SUA a remarcat că Rusia a pierdut deja 20% din navele Flotei sale de la Marea Neagră.

Cum era Flota Mării Negre în propagandă. Acum are cinci nave. Putin a pierdut „lacul rusesc”

„Aceste lovituri cu drone în Marea Neagră sunt o chestiune serioasă. Faptul că Marina Rusă nu poate opera așa cum vrea în Marea Neagră, în comparație cu modul în care o făcea la începutul acestui război, este o schimbare fundamentală în poziționarea strategică în regiunea Mării Negre”, a declarat acesta, potrivit holosameryky.com.

Reprezentantul departamentului de politică externă a adăugat că această reechilibrare a fost esențială pentru dezvoltarea economiei ucrainene, ca să-și susțină singură eforturile militare, ajutată de SUA.

Forțele armate ale Ucrainei, împreună cu serviciul de informații al armatei - GUR, au distrus nava de debarcare „Cesar Kunikov”. La momentul atacului, aceasta se afla în apele teritoriale ale Ucrainei, lângă Alupka.

Ministerul rus al Apărării a anunțat interceptarea a șase drone deasupra Mării Negre, dar nu a comentat despre pierderea navei.

Cesar Kunikov - Proiectul 775 - este una dintre cele mai noi nave din Rusia. Aceasta este deservită de 87 de marinari. A fost în luptă în războaiele din Georgia, Siria și Ucraina.

După distrugerea acestei nave, doar cinci din cele 13 ale Flotei ruse de la Marea Neagră rămân în serviciu, potrivit pravda.com.ua.

Canalul rusesc pro-Kremlin Telegram/Rybar a reafirmat contribuția aeronavelor de supraveghere ale NATO în reușita atacurilor ucrainene, menționând, din nou, rolul dronei RQ-4B a Forțelor Aeriene ale SUA în toate atacurile asupra Flotei Mării Negre și în Crimeea.

Rusia acuză NATO pentru succesul atacurilor Ucrainei

„Activitățile distructive ale informațiilor americane și ale NATO în Marea Neagră au fost deja discutate de multe ori. În noaptea de vineri spre sâmbătă, 9 spre 10 februarie, o navă de patrulare Project 22160 a fost atacată de drone navale în timp ce escorta un petrolier rusesc spre strâmtoarea Bosfor”, scrie Telegram/Rybar.

Șapte bărci fără pilot au încercat să lovească partea laterală a navei, dar echipajul a observat dronele și a deschis focul asupra lor. Drept urmare, o dronă navală a fost distrusă, iar restul s-a retras spre regiunea Odessa.

„Toată această acțiune a fost observată de UAV-ul RQ-4B al Forțelor Aeriene ale SUA, care din dimineața zilei de 9 februarie patrula la sud de coasta Crimeei și, de asemenea, direct deasupra navei rusești în momentul atacului.”

De asemenea, susține canalul rusesc, o dronă a forțelor aeriene americane a zburat, marți, în Marea Neagră, la ora 12, și a început să patruleze la 70 de km de coasta de sud a Crimeei. După amiază, o navă rusească a părăsit Sevastopolul și s-a îndreptat către bază, la sud de Ialta, unde a andocat sub atenta supraveghere a UAV-ului american, scrie Telegram/Rybar.

Citește și: VIDEO Momentul în care Ucraina distruge un sistem de dezactivare a sateliților, de 200 milioane $

Și la ora 18.16, șapte drone navale au atacat nava Casar Kunikov. Două drone au fost distruse de focul de mitralieră, iar patru și-au atins ținta.

O a șaptea dronă a fost doborâtă de echipajul remorcherului de salvare venit în ajutorul navei ce se scufunda. În zonă acționau deja elicoptere, iar echipajul navei a fost evacuat.

Citește și: VIDEO Dronele rusești cad secerate de un sistem secret de apărare aeriană și război radioelectronic

„Și în tot acest timp RQ-4B a fost puțin spre sud, observând și dirijând dronele navale. După încheierea operațiunii de salvare a Flotei Mării Negre a Marinei Ruse, la ora 21.30, RQ-4B a părăsit Marea Neagră, încetând participarea la atacul asupra navei rusești”, arată Telegram/Rybar, întrebându-se când forțele ruse vor „angaja” dronele NATO, care „strălucesc pe cer ca steaua de Anul Nou pe orice radar”.

„Toată lumea înțelege perfect ce fac ofițerii de informații NATO în largul coastelor noastre, dar din anumite motive nu ne opunem. Nimeni să nu vrea să dea curs unei provocări evidente?”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te