"România va obţine o consolidare a Flancului Estic. România va obţine plan regional pentru zona Mării Negre.
Şi România va avea un plan foarte concret pentru brigada care este deja staţionată sub formă de battle group - grup de luptă, deci măsuri foarte, foarte importante.
Citește și: Iohannis: Există planuri pentru centrul de pregătire a piloţilor de avioane F-16 în România
Şi cred că România va obţine încă mai mult, o atenţie sporită pentru zona Mării Negre, inclusiv pentru Moldova, care este foarte vulnerabilă, nemaivorbind de situaţia Ucrainei, pentru care suntem uniţi să o ajutăm şi aşteptăm cu mare interes momentul în care Ucraina să devină aliat", a spus şeful statului, relatează Agerpres.
Citește și: Turcia se transformă în "dușmanul Rusiei". Moscova îi cere lui Erdogan să scoată țara din NATO
Întrebat în ce măsură ar putea NATO să ajute România la securizarea capacităţilor care urmează să fie construite în contextul în care ţara noastră se pregăteşte să devină cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, preşedintele Iohannis a răspuns: "Nu cred că este treaba NATO să aibă grijă de aceste instalaţii. Este treaba noastră şi o vom face. Pentru toate acestea au existat deja discuţii destul de avansate pentru a lua măsurile necesare ca aceste infrastructuri să fie foarte bine protejate. Deci, ne ocupăm".