Partenerii evenimentului sunt Lockheed Martin și Thales România.
Chifu susţine că oricine poate să considere că un anumit element de fake news este realitate și chiar poate să îl multiplice mai departe, cu propria sa legitimitate.
În acest moment, dezinformarea, influența externă, propaganda reprezintă un pericol real în România. Dar România este pregătită, ca stat, să contracareze aceste acțiuni de dezinformare, de fake news, care sunt deja la ordinea zilei?
VIDEO Iulian Chifu: "Oricare dintre noi poate să cadă pradă unei dezinformări"
Iulian Chifu, preşedintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor, spune că, totuşi, "principala amenințare este de natură convențională, o avem deja, se află deja în prim-plan. Pe de o parte, avem și o zonă de conștientizare, care s-a făcut la nivel public, un fel de zonă de reacție naturală a cetățenilor români, în raport cu multe dintre elementele care vin, sunt servite și care au iz din zona rusă.
Pe de altă parte, nu trebuie să uităm două paradigme, două axiome: pe zona războiului informațional, există un public pentru care cea mai gogonată dintre minciuni poate fi crezută și, în egală măsură, oricare dintre noi, spun oricare, inclusiv eu, oricât ar fi de atent, poate să cadă pradă unei dezinformări".
Cel care e păcălit astfel "poate să considere că un anumit element de fake news este realitate și chiar poate să îl multiplice mai departe, cu propria legitimitate. Gradul de sofisticare al amenințărilor, în zona războiului informațional al Federației Ruse, a crescut enorm.
Citeşte şi: Chifu: Război hibrid al Rusiei prin corupție și salvarea oligarhilor din închisorile occidentale
Dacă până acum "război informațional" însemna să aplici un anumit tip de instrumente, pentru a identifica grupuri, în care să proiectezi realități alternative și să presezi asupra guvernelor democratice pentru a le altera poziția, azi, Federația Rusă a depășit această etapă.
A ajuns la un nivel de ambiție, care vizează crearea unor grupuri de sprijin și contestarea sistemului democratic, ba chiar export de sistem sigur, sistem autocratic, genetic vorbind, pentru că avem un tip de democrație mai puțin elaborată, dar o democrație și nenumărate sisteme autoritare și forme autoritare de sistem", explică Chifu.
Dar cum acţionează Federaţia Rusă? Alterează agendele în state democratice, ridică teme marginale în agendă și coboară temele esențiale din agendă, apoi supralicitează temele venind de la extreme.
Citeşte şi: SRI confirmă existența conturilor false și fermelor de troli. Există sau nu actori externi ostili
Există extrema stângă şi extrema dreaptă, mai exist şi o extremă progresistă sau o zonă conservatoare. Propaganda rusă le pune în prim-plan, după care comentează că "iată ce înseamnă democrația".
A apărut de exemplu o teză, asociată următoarei naraţiuni toxice: "De ce dăm bani pe F-35 sau F-16? Cu banii aceia putem face șosele, școli, spitale". Iar teza asta am văzut-o că brusc s-a inflamat la un moment dat, chiar în momentul vine 2,5 ani. Și mie mi se pare, vine din zona pacifistă.
"Sursa ei", a spus expertul, la Newsweek DEFENSE SUMMIT 2024, "este statele comuniste, mișcate ulterior către Grupul 77, și fac istorie cu această teză de 50 de ani - 60 de ani, teza nu s-a inventat acum. Acum a fost preluată în mod substanțial de zona neomaxistă, de stânga autodenumită progresistă.
Exponenţial
Realitatea e că nimeni n-are nici un interes să arunce cu banii aiurea, neeficient, în nici o direcție. Dar astăzi orice plan de contingență arată că nivelul amenințărilor a crescut exponențial și că, tocmai pentru a nu ajunge vreodată să utilizezi instrumentul militar, trebuie să-ți construiești instrumentele cu care să poți descuraja credibil.
Acest lucru înseamnă, sigur, resursă militară, oameni capabilități, pregătire, sigur, schimbări de doctrine și adaptări, pentru că, iată, primul război de secol 21 este exact războiul de agresiune al Rusiei pe scară largă, de mare intensitate în Ucraina. Și da, și planurile de contingență se adaptează".
Vine un război
"Problema", a explicat Iulian Chifu, "este faptul că amenințările nu stau pe loc. Deja, amenințarea unui război pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, s-a precizat și ați auzit duzini de șefi ai Apărării, de miniștri ai Apărării, șeful Comitetului Militar NATO, noul comisar pe afaceri militare.
Ba, săptămâna trecută, am avut-o pe doamna Von der Leyen și ieri, cred, pe înaltul reprezentant Josep Borel, care subliniază că da, vine un război. Unii sunt mai optimiști, alții mai pesimiști. Începem de la doi-trei ani și mergem cinci-şapte ani până atunci.
În orice caz, ca să nu ajungem acolo, avem nevoie să descurajăm. Gândiți-vă că de exemplu, la nivelul capabilităților, am văzut-o în războiul din Ucraina".