"Este pentru mine învăţătura principală din (evenimentele de la) 11 septembrie. Aceea că, atunci când suntem cei mai vulnerabili, unitatea este forţa noastră cea mai mare", a declarat preşedintele american, filmat la Casa Albă, într-un mesaj de aproximativ şase minute.
Joe Biden şi soţia sa, Jill, merg sâmbătă în cele trei locuri emblematice ale atentatelor de la 11 septembrie 2001: la New York, la sediul Pentagonului şi în statul Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat de jihadişti în urmă cu douăzeci de ani.
Dar nu este prevăzut ca preşedintele, foarte criticat pentru modul în care a gestionat retragerea din Afganistan şi care se confruntă cu dificultăţi în lupta pentru a stopa pandemia de COVID-19, să ia cuvântul în public în cursul ceremoniilor prevăzute.
"Unitatea nu înseamnă că trebuie să credem cu toţii acelaşi lucru, dar este esenţial să ne respectăm reciproc şi să avem încredere unul în celălalt", a mai spus Joe Biden în mesajul său video către o Americă profund divizată.