VIDEO Liderii lumii au marcat 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 11.11.2018 - 14:11
Ceremoniile de la Arcul de Triumf din  Paris. Foto Getty Images
Ceremoniile de la Arcul de Triumf din Paris. Foto Getty Images

Peste 60 de lideri mondiali au ajuns în Paris, printre care și președintele Klaus Iohannis, unde au participat la o serie de ceremonii care au marcat un secol de la încheierea uneia dintre cele mai sângeroase conflagrații din istoria omenirii.

SHARE

Punctul culminant a fost duminică, când cele 16 milioane de victime ale Marelui Război vor fi comemorate la Arcul de Triumf.  

Ceremoniile au început cu o defilare a liderilor care au venit pe Champs-Elysees, până în faţa Arcului de Triumf. Urmaşi ai învinşilor şi ai învingătorilor împreună. 

Decizia a fost luată pentru că evenimentele s-au dorit atât un moment în care sunt comemoraţi cei care au murit în Marele Război, cât şi o pledoarie pentru pace. Preşedintele Franţei a salutat garda de onoare şi s-a intonat imnul Franţei. Au urmat mai multe momente artistice, printre care : un concert de muzică de Bach şi un moment în care 8 copii vor recita poezii. Apoi, liderul de la Elysee a ținut un discurs. 


Ceremonia s-a încheiat cu depunerile de coroane de flori la monumentul eroului necunoscut şi un minut de reculegere.

Anterior, într-o altă ceremonie, a avut loc o strângere de mână simbolică, într-un loc încărcat de semnificaţii: vagonul de tren în care s-a semnat armistiţiul de pace din 1918, între Imperiul German și puterile Antantei. Aici, Angela Merkel şi Emmanuel Macron şi-au dat mâna, semn al legăturii puternice dintre două state cândva duşmani de moarte.

Astăzi există dorinţa de a face tot ce stă în puterile noastre pentru a trăi într-o lume paşnică, deşi ştim că mai sunt multe de făcut. Această zi nu are doar rolul de a ne reminti, ci şi de a ne motiva”, a declarat sâmbătă Angela Merkel.

Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antanta şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11.00 - cea de-a unsprezecea oră a celei de-a unsprezecea zile din a unsprezecea lună a anului 1918. Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te