Marea Britanie va trimite lansatoare M270 capabile să lovească ținte aflate la o distanță de până la 80 de kilometri, oferind "un spor semnificativ de capacitate pentru forțele ucrainene", potrivit unui comunicat al Ministerului britanic de Externe.
Măsura a fost "coordonată îndeaproape" cu decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei sistemul său de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată (HIMARS) - o variantă a sistemelor de rachete cu lansare multiplă care va fi dăruită de Marea Britanie, a adăugat comunicatul.
Citește și: VIDEO Rusia pune rachetele nucleare pe poziții de atac după ajutorul militar al SUA pentru Ucraina
"Marea Britanie este alături de Ucraina și și-a asumat un rol de lider în furnizarea către trupele sale eroice a armelor vitale de care au nevoie pentru a-și apăra țara", a declarat Wallace, potrivit CNN.
Citește și: VIDEO Verdict: Amber Heard, vinovată de defăimarea lui Johnny Depp. Îi va plăti 15 milioane $ daune
"Pe măsură ce tacticile Rusiei se schimbă, la fel trebuie să se schimbe și sprijinul nostru pentru Ucraina. Aceste sisteme de rachete cu lansare multiplă extrem de capabile le vor permite prietenilor noștri ucraineni să se protejeze mai bine împotriva utilizării brutale de către Rusia a artileriei cu rază lungă de acțiune, pe care forțele lui Putin au folosit-o fără discriminare pentru a aplatiza orașele."
De asemenea, guvernul britanic a declarat că trupele ucrainene vor fi instruite în Marea Britanie cu privire la modul de utilizare a lansatoarelor, astfel încât eficiența acestora să fie maximizată.