VIDEO Misterul valului observat înaintea exploziei ce a distrus o parte a Podului Kerci, Crimeea

DE Adina Mutăr | Actualizat: 09.10.2022 - 16:30
Valul misterios înaintea exploziei de pe podul Kerci/foto: social m edia
Valul misterios înaintea exploziei de pe podul Kerci/foto: social m edia
Camionul cu explozibil, controlat de ruși la intrare pe pod/foto: social media
Camionul cu explozibil, controlat de ruși la intrare pe pod/foto: social media
Ceva s-a aflat sub pod înaintea exploziei de deasupra/foto: social  media
Ceva s-a aflat sub pod înaintea exploziei de deasupra/foto: social media
drona descoperita în apropierea Crimeii de către ruși/foto: twitter
drona descoperita în apropierea Crimeii de către ruși/foto: twitter

Explozia de pe podul Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, ar fi fost precedată și influențată de o altă explozie, care a avut loc sub pod, generaând un val observat chiar înainte ca podul să fie cuprins de flăcări.

SHARE

Un val misterios ce a apărut sub podul dintre Rusia și Crimeea cu câteva momente înainte de a fi aruncat în aer a alimentat speculațiile potrivit cărora serviciile speciale ucrainene au folosit o barcă sau o dronă încărcată cu explozibil pentru a lansa un atac ce a afectat liniile de aprovizionare ale lui Putin.

Moscova a afirmat că un camion-capcană a provocat explozia care a ucis cel puțin trei persoane.

Forțele de ordine rusești l-au identificat pe Samir Yusubov, în vârstă de 25 de ani, din regiunea Krasnodar din Rusia, ca fiind presupusul proprietar al camionului International Prostar de culoare roșie, care, potrivit anchetatorilor, a explodat pe podul din Crimeea.

Aceștia continuă să investigheze cine conducea camionul în momentul exploziei.

Dar valul care a apărut sub pod înainte de a fi distrus a dus la speculații că acesta a fost atacat cu ajutorul unei ambarcațiuni sau a unei drone încărcate cu explozibil.

Imaginile par să arate mișcare în apa de sub pod cu o fracțiune de secundă înainte de explozia care a dărâmat podul rutier și a incendiat petrolierele.

Se speculează tot mai mult că o dronă a fost folosită pentru a arunca în aer podul.

O imagine distribuită anterior  de Ministerul rus al Apărării arăta „o dronă ucraineană” misterioasă găsită în apropiere de Crimeea.

 

Podul, în valoare de 3,6 miliarde de dolari, se întinde pe o distanță de 19 kilometri peste strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Azov de Marea Neagră, fiind cel mai lung din Europa.

Podul rutier și feroviar este singura legătură terestră între Crimeea și Rusia și a devenit o rută integrală pentru circulația civilă și comercială de la inaugurarea sa în 2018.

Acesta are patru benzi rutiere - două pe fiecare sens - care erau folosite de 40.000 de mașini pe zi, în timp ce cele două căi ferate permiteau zilnic deplasarea a 50 de trenuri spre și dinspre Crimeea.

Anual, peste 14 milioane de pasageri și 13 milioane de transporturi de marfă traversează podul.

Citește și

Putin, epurare în Armată. Și-a adus comandanți din Siria, distinși pentru bombardarea civililor

VIDEO Supărat de avarierea Podului Kerci, Putin a trimis o ploaie de rachete la Zaporojie: 17 morți

Presa rusă raportează că traficul limitat de vehicule pe unul dintre tronsoanele de drum a fost reluat, iar dovezile video par să susțină această afirmație.

Însă traficul este extrem de redus ca volum și doar autoturismele și vehiculele mai mici par să poată utiliza podul în acest moment.

Camioanele mari și autobuzele, precum și pasagerii individuali, au fost redirecționate către trei feriboturi din strâmtoarea Kerci până când se va putea lua o nouă decizie.

De teama unor alte atacuri asupra infrastructurii vitale a crescut activitatea navală în apropierea bazei Flotei Mării Negre din Sevastopol.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te