VIDEO Moscova: Avion spion RAF trece frontiera Rusiei lângă zona de testare a rachetelor hipersonice

DE Elena Andrei | Actualizat: 16.08.2022 - 20:21
MiG-31BM/foto: jetphotos.net
MiG-31BM/foto: jetphotos.net

Moscova a afirmat că a trimis un avion de vânătoare MiG-31BM pentru a îndepărta un avion de spionaj al RAF care „a trecut ilegal frontiera de stat a Rusiei în Arctica". Ministerul britanic al Apărării a negat.

SHARE

Avionul britanic de recunoaștere RC-135 a fost interceptat deasupra Mării Barenț a precizat Rusia.

„Un avion rusesc MIG-31 a efectuat luni, 15 august, o apropiere nesigură de un avion RC-135W Rivet Joint al RAF în timp ce efectua o operațiune de rutină în spațiul aerian internațional deasupra Mării Norvegiei și Mării Barenț”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării.

Citește și

VIDEO Rușii încasează lovitură după lovitură. Explozii în Crimeea și Kursk, Rusia

VIDEO SUA și India, „exerciții militare de lungă durată” în Himalaya, aproape de granița cu China

„Aeronava britanică a fost în comunicare cu controlul traficului aerian civil rusesc, iar echipajul său a operat în siguranță și cu profesionalism”, a precizat ministerul britanic, adăugând că avionul RAF nu a intrat în spațiul aerian suveran al Rusiei.

Rusia nu a prezentat imediat imagini cu avionul RAF care ar fi intrat în spațiul său aerian în apropiere de îndepărtatul Cap Svyatoy Nos din regiunea Murmansk.

În schimb, a publicat o înregistrare video a unui exercițiu de realimentare în aer a două aeronave, MiG-31BM și Su-34, deasupra regiuni Perm, care nu avea nicio legătură cu evenimentul reclamat.

Avionul de recunoaștere RC-135 a fost descris în presa rusă ca fiind un „avion de război radioelectronic”.

Regiunea Murmansk include cartierul general al Flotei de Nord a Rusiei și mai multe baze și facilități militare secrete.

De asemenea, include locații de testare a armelor hipersonice.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te