VIDEO Nave românești din misiunea FRONTEX a UE, filmate când împing în larg bărci cu migranți

DE Alexandru Pop | 25.10.2020 - 09:18
Navă MAI în apele grecești/FOTO: digi24.ro
Navă MAI în apele grecești/FOTO: digi24.ro

Două nave românești aparținând Poliției de Frontieră, care participă la misiuni de patrulare la granița Greciei cu Turcia în cadrul misiunii europene FRONTEX, ar fi implicate în operațiuni ce încalcă legislația internațională.

SHARE

Frontex, agenţia europeană pentru supravegherea frontierelor externe, este implicată în mai multe incidente de respingere a unor ambarcaţiuni cu solicitanţi de azil care traversau Marea Egee între Turcia şi Grecia. 

Investigația în acest sens, pentru care s-au folosit surse deschise, mărturii, înregistrări video și fotografii, a fost realizată de rețeaua de jurnalism de investigație Bellingcat,  în colaborare cu Der Spiegel, Lighthouse Reports, ARD și TV Asahi (din Japonia).

Investigaţiile desfăşurate „arată pentru prima dată că responsabili ai Frontex sunt conştienţi de practici ilegale ale gărzilor de coastă greceşti şi sunt, în parte, implicaţi ei înşişi în cazuri de refuz”, scrie Der Spiegel. Jurnaliştii susţin că au documentat şase cazuri petrecute din aprilie în Marea Egee în care echipe ale Frontex cel puţin au asistat fără a reacţiona la direcționarea către Turcia a unor ambarcaţiuni cu refugiaţi care se aflau în apele greceşti, o practică ilegală, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Faptele de care sunt acuzate navele românești s-au petrecut în iunie și august anul acesta, în Marea Egee. Astfel, personalul Frontex, printre care și cel de pe două nave românești aflate în patrulă la momentele respective, pare să fie implicat direct în manevre de descurajare a solicitanților de azil să ajungă la mal (așa-numitele „illegal pushbacks”). Mai mult, românii par să refuze să salveze oamenii din bărcile aflate în derivă și le pun intenționat viața în pericol prin manevre periculoase.

Conform unei mărturii, nava românească MAI 1102 era la doar câteva sute de metri distanță de o barcă cu refugiați, dar a decisă să nu facă nimic, ceea ce contrazice flagrant scopul misiunii agenției europene. Incidentul ar fi fost filmat de grănicerii turci și raportat de o navă germană a NATO guvernului de la Berlin, însă raportul nu a fost făcut public niciodată.

Există și o altă înregistrare video în care se poate identifica nava MAI 1103, ambarcațiune aparținând de asemenea Poliției de Frontieră din România. Potrivit imaginilor, nava blochează o barcă cu solicitanți de azil să ajungă pe malul grecesc. 

Personalul românesc comunică cu cei aflați în barcă, dar nu le oferă niciun fel de asistență, așa cum prevede legislația internațională în astfel de situații.

Ulterior, nava mărește intenționat viteza în timp ce trece pe lângă barca aflată în derivă, o manevră ce creează valuri și le pune viața în pericol celor aflați în ambarcațiune, după care se retrag de la fața locului, lăsându-i pe grănicerii eleni să se ocupe mai departe de situație.

Radio Europa Liberă, care relatează pe larg despre această investigație internațională, a contactat Poliția de Frontieră pentru a cere o reacție.  Poliția de Frontieră a confirmat că România a avut două nave prezente în zonă în această perioadă, însă s-a rezumat în a scoate în evidență „aprecierea din partea înalților oficiali europeni” de care se bucură echipajele românești, fără să comenteze acuzațiile de încălcare a legislației internaționale.

Poliția de Frontieră a refuzat să menționeze dacă cele două incidente în care au fost implicate navele românești au fost raportate sau nu la București sau dacă a existat o anchetă internă în acest sens, precizează Europa Liberă.

La rândul său, misiunea Frontex nu a comentat cazurile semnalate de jurnalişti, menţionează Der Spiegel, dar a declarat că agenţii săi operează în baza unui cod de conduită în materie de drepturile omului şi respectă interdicţia de a respinge ambarcaţiunile cu migranţi.

Fără a menţiona investigația de presă, Frontex a anunţat vineri seară pe contul său de Twitter că este „în contact au autorităţile greceşti în legătură cu incidente pe mare din ultimele luni” şi anunță că Atena a deschis „o anchetă internă”. Frontex acţionează „cu respectarea drepturilor fundamentale şi a legii internaţionale”, subliniază agenţia pe Twitter.

Guvernul conservator grec a respins mereu acuzaţiile că ar respinge ambarcaţiunile cu migranţi de la frontierele Greciei, acuzații aduse de-a lungul timpului de mai multe ONG-uri.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te