Studenţii universităţii au început protestele în urmă cu aproape o lună, criticând caracterul nedemocratic al numirii lui Melih Bulu în funcţia de rector. Şi profesori ai universităţii şi-au manifestat dezacordul faţă de această numire.
Luni, protestatarii care au scandat lozinci precum 'Poliţia, afară' şi 'Universităţile sunt ale noastre' s-au încăierat cu forţele de ordine.
Într-un comunicat, biroul guvernatorului oraşului Istanbul a anunţat că 159 de persoane au fost reţinute pentru 'nu au pus capăt demonstraţiilor din faţa Universităţii Bosfor în pofida avertismentelor', precizând totodată că a fost deschisă o anchetă.
Anterior, peste 100 de poliţişti s-au adunat la intrarea principală a campusului universitar. Studenţilor le-a fost permisă intrarea după verificarea actelor de identitate, dar nu şi altor persoane, printre care mai mulţi parlamentari, în principal membri ai formaţiunii politice pro-kurde HDP.
Trotuarele căilor de acces spre universitate au fost îngrădite şi au avut loc câteva ciocniri minore după ce unii protestatari au început să cânte, îndreptându-se spre baricada poliţiei.
Kemal Kilicdaroglu, liderul principalului partid de opoziţie, Partidul Popular Republican (CHP), a criticat pe Twitter reţinerea protestatarilor şi i-a cerut rectorului Bulu să demisioneze.
Primarul CHP al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a declarat că a vorbit cu autorităţile pentru a stabili un dialog între aceştia şi protestatari, adăugând că se va întâlni marţi cu studenţii.
Bulu, care a candidat pentru a fi ales pe listele partidului de guvernământ AKP al preşedintelui Erdogan la alegerile parlamentare din 2015, este primul rector numit din afara unei universităţi după lovitura militară de stat din 1980.
Protestatarii au cerut, de asemenea, eliberarea a patru persoane care fuseseră reţinute după ce au postat pe reţelele de socializare imagini cu un tablou ce amesteca iconografia islamică sacră cu simboluri LGBT.
Ministrul de interne Suleyman Soylu a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că patru 'perverşi LGBT' au fost reţinuţi, în timp ce preşedintele Erdogan a lăudat luni tineretul din partidul său pentru 'că nu este ca tineretul LGBT'.