Războiul dronelor SUA-China, aproape. Pentagonul își face flotă de mii de UAV caracterizate ca fiind „mici, inteligente, ieftine și multe”.
Inițiativa urmărește să valorifice inovația SUA ca o modalitate de a contracara masa forțelor armate ale Chinei, punând accentul pe sistemele de luptă fără echipaj ce vor beneficia de algoritmi AI.
Războiul dronelor SUA-China, aproape. Pentagonul își face flotă de mii de UAV inteligente
Programul Replicator a fost anunțat de secretarul adjunct al apărării al SUA, Kathleen Hicks, vorbind la Conferința privind tehnologiile emergente a Asociației Naționale de Apărare Industrială din Washington.
În ceea ce privește amenințarea pe care Replicator trebuie să o depășească, Hicks a amintit de provocarea reprezentată de diversificarea rapidă a capacităților Chinei.
Citește și: VIDEO Atac masiv cu drone ale ucrainenilor în Crimeea. O bază a Flotei Mării Negre, decimată
Ea a adăugat că există un precedent istoric pentru tipul de abordare adoptat de Replicator, de a nu-și folosi soldații drept carne de tun, „așa cum o fac unii rivali”.
Replicator are scopul de a oferi SUA capacitatea de a-și depăși adversarii și strategiilor acestora.
China va ataca Taiwanul în doi ani
Programul urmărește „să stăpânească tehnologia de mâine”, și anume „sisteme autonome în toate domeniile”.
Avantajele acestor tipuri de platforme includ faptul că sunt „mai puțin costisitoare, pun mai puțini oameni în linia de atac și pot fi modificate, actualizate sau îmbunătățite cu timpi de livrare substanțial mai scurți.
Citește și: VIDEO Războiul în direct: O tonă de exploziv plastic în linia de apărare a rușilor îi aruncă în aer
„Vom contracara masa Armatei Populare de Eliberare chineze cu masa proprie, dar a noastră va fi mai greu de lovit, mai greu de învins”, a declarat Hicks, potrivit War Zone.
În ceea ce privește calendarul, doi ani pentru distribuirea în teren a acestor active se bazează pe evaluarea că în acest interval se prevede că Beijingul va trece la o mișcare militară asupra Taiwanului.
Replicator ar putea folosi și ca „armă de descurajare”. S-a remarcat în exercițiile militare că roiuri masive de sisteme autonome ar fi un factor decisiv pentru o luptă pentru strâmtoarea Taiwan.