„În Republica Moldova locuiesc mulți cetățeni care au și cetățenie română și-i sfătuiesc pe aceștia să meargă la vot, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție”, a spus Maia Sandu.
În privința sprijinului politic, președintele proeuropean al Republicii Moldova a reamintit că partidul al cărui lider este, Acțiune și Solidaritate (PAS), este în același familie cu Partidul Popular European, împreună cu PNL.
"Îndemnul meu e să meargă la vot, să se protejeze, să poartă mască, dar să meargă la vot. Eu încă mai sunt parte a PAS, vă reamintesc că PAS face parte din PPE, aceeași formațiune europeană din care face parte și PNL și noi susținem PNL în aceste alegeri.", a spus Maia Sandu.