"Suntem în prima linie, ţinem economia şi ne asumăm riscuri. Trebuie să fim vaccinate", a declarat la începutul săptămânii, pentru agenţia franceză de presă, Cida Vieira, preşedinta Asociaţiei Prostituatelor din Minas Gerais.
Potrivit acesteia, peste 2.000 de prostituate au aderat la mişcarea de protest în acest stat brazilian care are drept capitală oraşul Belo Horizonte.
Femeile explică faptul că li s-au degradat puternic condiţiile de muncă din cauza închiderii hotelurilor, unde obişnuiau să îşi primească clienţii.
Nou record negru: Brazilia a depășit 4.000 de morți de COVID în 24 de ore
"Trebuie să facem parte din grupurile prioritare (pentru vaccinare) pentru că intrăm în contact cu tot felul de persoane, riscându-ne viaţa", spune Lucimara Costa, care a manifestat luni alături de Cida Vieira pe una din străzile din centrul oraşului Belo Horizonte, unde afacerile considerate ca nefiind esenţiale au fost închise la ordinul primăriei.
Profesorii şi poliţiştii au fost incluşi recent în grupurile prioritare de vaccinare în unele state din Brazilia, la fel ca personalul medical, persoanele în vârstă şi indigenii.
Numărul deceselor provocate de Covid-19 la nivel global a depăşit pragul de 3 milioane