Se pare că pescarii au ieşit să pescuiască în largul provinciei Samar în pofida avertizărilor de taifun, a declarat purtătorul de cuvânt al Pazei de Coastă din Filipine (PCG), comodorul Armand Balilo.
"Ştiau că se apropia un taifun, dar au ieşit totuşi să pescuiască", a spus Balilo, adăugând că paza de coastă a demarat o operaţiune de căutare şi salvare a pescarilor, în colaborare cu autorităţile guvernamentale locale.
Intensitatea taifunului Conson a slăbit până la nivel de furtună tropicală severă, cu vânt susţinut de 100 km/h şi rafale de până la 125 km/h, după ce a lovit zonele de uscat de cel puţin patru ori luni seara, potrivit biroului de meteorologie.
Furtuna se deplasează spre vest-nord-vest cu 15 km/h şi, potrivit prognozelor, urmează să treacă peste capitala Manila la sfârşitul acestei săptămâni, au precizat meteorologii.
Totodată, biroul de meteorologie a indicat că monitorizează o altă furtună tropicală severă, Chanthu, care se află la 1.225 km est de insula Luzon.
Citește și: Ileana Badiu, blestemată în ziua nunții chiar de preot. A fost nemulțumit de acatistul-spagă
Cel puţin 1.956 de pasageri au rămas blocaţi în porturi din regiunile Bicol şi Eastern Visayas, afectate în cursul nopţii de ploile abundente şi de vântul puternic aduse de furtuna Conson.
Serviciile pentru intervenţii în situaţii de urgenţă nu au raportat până în prezent nicio victimă în urma taifunului, însă au fost consemnate pene de curent extinse, în provinciile estice Samar, Leyte, Samar şi Southern Leyte.
Arhipelagul Filipine este lovit, în medie, de 20 de cicloane tropicale în fiecare an.
Cel mai puternic taifun care a lovit ţara a fost Haiyan, care a lăsat în urmă peste 6.300 de morţi şi peste 4 milioane de persoane strămutate, în noiembrie 2013.