VIDEO Ziua 313 a războiului. Rușii, cea mai mare pierdere: 400 de soldați într-un atac cu HIMARS

DE Adina Mutăr | Actualizat: 02.01.2023 - 20:36
Atac ucrainean în Makiivka/Foto: profimedia Images
Atac ucrainean în Makiivka/Foto: profimedia Images

Rezultatul atacului ucrainean asupra unei baze militare rusești din Makiivka, regiunea Donețk, în ajunul Anului Nou: 400 de morți și 300 de răniți în rândul ocupanților, cea mai mare pierdere a Rusiei de la începutul războiului.

SHARE

Printre cei uciși se numără și comandanți ruși, potrivit rapoartelor.

Departamentul de comunicare strategică al Forțelor Armate ale Ucrainei (StratCom) a comunicat pe Telegram că patru rachete trase de lansatoare HIMARS de fabricație americană au lovit o bază a militarilor ruși.

Cel puțin 25 de rachete au fost trase asupra regiunii în noaptea de Anul Nou.

Imaginile postate online cu urmările atacului de la Makiivka asupra cazărmii rusești au arătat o clădire imensă redusă la moloz fumegând. 

StratCom a raportat că „prin lovituri precise” 400 de ruși mobilizați au fost uciși și alți 300 au fost răniți, cu diferite grade de gravitate.

S-a menționat că soldații ruși erau staționați în clădirea Școlii profesionale locale nr. 19.

StratCom a publicat, de asemenea, o înregistrare video de la fața locului. Aceasta arată că sediul în care se aflau rușii mobilizați a fost complet distrus.

„Ceea ce s-a întâmplat la Makiivka este oribil”, a scris Arhanghelul Spetznaz Z, un blogger militar rus cu peste 700.000 de urmăritori pe Telegram.

„Cui i-a venit ideea de a plasa militari în număr mare într-o singură clădire, unde chiar și un prost înțelege că, dacă se lovește cu artileria, vor fi mulți răniți sau morți?', a scris el. 

Ministerul rus al Apărării a anunțat, într-un comunicat rar, că 63 de soldați au murit în „explozia incendiară” care a distrus barăcile temporare dintr-un fost colegiu profesional din Makiivka.

Pierderile mari ale ocupanților din Makiivka au fost confirmate de propagandiștii ruși.

Citește și

Germania a preluat conducerea forței comune a NATO și avertizează asupra spionajului Rusiei

Primul atac aerian israelian în Siria sub noul guvern a scos din funcțiune aeroportul din Damasc

Propagandistul Andrei Medvedev s-a arătat indignat de neglijența comandanților, care a dus la pierderi mari de personal.

„Pe scurt, despre Makiivka. Fiecare eveniment extraordinar are un nume, nume de familie, patronimic și poziție. Să consideri inamicul un prost care nu vede nimic în a zecea lună de război este periculos și criminal. A plasa personalul oriunde în clădiri, în loc să îl plasezi în adăposturi, înseamnă a ajuta direct inamicul", a scris Medvedev pe Telegram.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te