La începutul acestei luni, deşi nelegitimă, Adunarea Naţională Constituentă mi-a ridicat imunitatea. Dar nu are legătură cu ce mi se întâmplă mie. Acest articol este despre toţi venezuelenii care se luptă din greu să reinstaureze democraţia. Şi nu este vorba despre un conflict între preşedintele Statelor Unite şi un lider revoluţionar, cum s-ar putea să vă fi făcut să credeţi propaganda prietenilor lui Nicolás Maduro. Acesta este un conflict între oameni – care vor libertate – şi un tiran.
Dictatura lui Maduro a fost o tragedie pentru Venezuela. Din 2014, produsul intern brut a scăzut cu 50 la sută. Timp de ani buni, a avut cea mai mare rată a inflaţiei din lume, iar anul trecut a intrat în hiperinflaţie. Mai multe milioane de venezueleni au plecat din ţară.
Sărăcia a ajuns la aproape 90 de procente şi mai mult de 65% din populaţie este, în mod constant, flămândă – cel mai mare nivel de când a început colectarea de date. Zeci de mii de copii şi bătrâni au murit din cauza malnutriţiei sau a unor boli prevenibile.
Citește și Cum a trecut Venezuela de la socialism la faliment
În ultimii 15 ani, mai mult de 250.000 de venezueleni au murit din cauza violenţelor. Cifrele sunt similiare celor ale Mexicului în aceeaşi perioadă, dar populaţia Mexicului este de peste 130 de milioane de oameni, în timp ce a Venezuelei de doar 31 de milioane.
Venezuela are cea mai mare rată a crimelor la 100 de mii de locuitori din America de Sud. Oamenii sunt avertizaţi că ar putea urma o baie de sânge, dar baia de sânge se petrece de ani buni.
La acest dosar tragic de vieţi pierdute în faţa colapsului social şi criminalităţii, trebuie să adăugăm victimele represiunii politice puse în practică de organizaţii asemeni Forţei Speciale de Acţiune, care a comis numeroase încălcări ale drepturilor omului – inclusiv aproximativ 9.000 de execuţii extrajudiciare, de trei ori mai mult decât numărul dispăruţilor din timpul dictaturii militare a lui Augusto Pinochet în Chile.
Această imagine terifiantă este completată de prezenţa a sute de naţionalişti cubanezi în Forţele Armate Venezuelene Naţionale Bolivariene, cât şi a membrilor Armatei Naţionale Columbiene de Eliberare şi a Forţelor Armate Columbiene Revoluţionare, în zone vaste din ţara noastră.
În centrul tuturor acestor lucruri se află Maduro, care se agaţă ostentativ de putere, uzurpând preşedinţia încă de pe 10 ianuarie. Însă chiar şi înainte de această dată, a ignorat voinţa votanţilor din timpul alegerilor parlamentare din 2015, iar în 2017 a pus în scenă o lovitură de stat, încălcând actuala Constituţie venezueleană prin promovarea unei Adunări Constituente ilegale şi fasciste, alcătuite din acoliţii lui.
Între timp, celor patru partide politice democratice principale li se interzice participarea la alegerile prezidenţiale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru liderii opoziţiei. Începând din 23 ianuarie 2018, mai mult de 800 de venezueleni au fost arestaţi, inclusiv 84 de minori, şi peste 40 de persoane au fost ucise de organele de represiune loiale dictatorului.
Pentru a depăşi această situaţie, noi, cei din opoziţie, am propus un plan politic în trei paşi menit a reinstaura instituţiile politice în Venezuela: sfârşitul uzurpării preşedinţiei; constituirea unui guvern de tranziţie şi alegeri libere, corecte şi transparente. Aceste alegeri trebuie să garanteze participarea tuturor venezuelenilor, fără nicio excepţie – inclusiv a chaviştilor lui Maduro -, dacă ne dorim o realitate politică în care fiecare partid îşi poate asuma locul de drept care reflectă voinţa poporului.
Citește și Dezastrul umanitar din Venezuela, dezvăluit de o văduvă care a trebuit să fugă din țară
În acelaşi timp, având în vedere situaţia disperată a milioane de venezueleni, ne luptăm pentru ajutor umanitar care să poată intra în ţară, pentru a asigura accesul la medicamente şi alimente şi pentru a-i ajuta pe aceia care sunt cel mai afectaţi, în orice fel posibil.
În acest demers, venezuelenii au avut sprijinul majorităţii democraţiilor americane şi europene. În luna august a anului 2017, majoritatea ţărilor din America Latină cu care avem legături istorice şi culturale au pus bazele
Grupului Lima pentru a sprijini eforul de redemocratizare a Venezuelei. Le suntem recunoscători lor şi tuturor acelora care ne-au sprijinit de peste hotare, au primit cu braţele deschise Diaspora noastră şi pe venezuelenii strămutaţi cu forţa.
Este valabil şi pentru administraţia Trump şi pentru Congresul Statelor Unite, al căror sprijin a fost înduioşător. Suntem în mod special încurajaţi de faptul că această politică de presiune diplomatică şi economică aplicată dictaturii lui Maduro este bipartizană, unind şi republicanii, şi democraţii.
Am jucat un rol important în acest efort colectiv ca preşedinte al Adunării Naţionale, din momentul în care, în strictă conformitate cu procesul descris de constituţia noastră, am preluat puterile executive. Acest lucru a presupus riscuri pentru siguranţa fizică a familiei mele, a colaboratorilor mei şi a mea. Mulţi se tem că ridicarea imunităţii mele este ultimul pas înainte de arestarea mea.
Citește și Despre populism, Venezuela și tentația socialistă
Însă acel vot, potenţiala mea arestare şi orice ar urma nu sunt cele mai mari temeri ale mele. Mă tem că venezuelenii vor continua să sufere fără medicamente pentru copiii lor. Mă tem că persoanele în vârstă vor continua să moară din cauza malnutriţiei şi a bolilor prevenibile. Cea mai mare teamă a mea este că dictaturii i se va permite să continue şi, odată cu ea, foametea şi greutăţile îndurate de milioane de venezueleni.
Ca întotdeauna, noi, opoziţia, continuăm să respingem o rezolvare violentă a acestei situaţii. Dar, după cum a spus Nelson Mandela, „Întotdeauna opresorul, nu opresaţii, dictează forma pe care o ia lupta“.
Juan Guaidó este preşedintele venezuelean interimar şi preşedintele Adunării Naţionale. Preşedinţia sa interimară a fost recunoscută de aproximativ 60 de state din întreaga lume. Punctele de vedere exprimate
în acest articol sunt ale autorului.
