În special, reprezentanţii forţelor armate au subliniat necesitatea de a primi mai multe dispozitive radioelectronice şi sisteme de apărare antiaeriană pentru linia frontului, care să-i ajute să contracareze atacurile avioanelor de luptă şi ale dronelor inamice.
Zelenski, alături de soldați pe front. A vizitat în Zaporojie unităţi implicate în contraofensivă
De asemenea, au solicitat mai multe drone, deoarece acestea se epuizează rapid în condiţii de ofensivă.
Zelenski a cerut ca solicitările armatei să fie înregistrate în mod organizat, astfel încât acestea să poată fi studiate de echipa comandantului-şef al forţelor armate şi transmise aliaţilor străini ai Ucrainei.
Citește și: China se pregătește de război cu SUA, Japonia și Coreea de Sud. Partenerul de nădejde e Rusia
Luni, preşedintele ucrainean a vizitat posturile de comandă ale mai multor brigăzi staţionate pe linia frontului în regiunea Doneţk.
"Există întotdeauna o imagine generală, există rapoarte despre fiecare zonă, despre fiecare brigadă. Dar este important să vorbim direct cu luptătorii despre experienţa de război a celor care sunt pe teren", a scris ulterior Zelenski pe canalul său Telegram.
Zelenski a ascultat rapoartele comandanţilor acestor unităţi cu privire la desfăşurarea ostilităţilor şi a discutat cu aceştia şi cu personalul combatant cele mai problematice aspecte ale provocărilor cu care se confruntă.