Zelenski anunță summitul de Pace din Elveția. Kievul a refuzat participarea Rusiei

DE Catinca Doboș | Actualizat: 02.05.2024 - 13:49
Zelenski anunță summitul de Pace din Elveția. Kievul a refuzat participarea Rusiei - Foto: Profimediaimages.ro
Zelenski anunță summitul de Pace din Elveția. Kievul a refuzat participarea Rusiei - Foto: Profimediaimages.ro

Volodimir Zelenski a confirmat că summitul pentru Pace va avea loc în Elveția, în 15 și 16 iunie. Ucraina va cere retragerea trupelor rusești de pe teritoriul său și speră să participe cât mai mulți șefi de stat.

SHARE

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a confirmat joi pe reţelele sale de socializare că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc în 15 şi 16 iunie summitul despre aşa-numita Formulă a Păcii, relatează Agerpres.

Acest summit este promovat de administraţia sa pentru a cere retragerea trupelor ruse de pe întreg teritoriul Ucrainei, potrivit surselor citate de Agerpres.

Citește și: Secretarul General NATO: „Ucraina poate să câștige războiul”. Ce sprijin va primi Ucraina de la NATO

Şeful statului ucrainean a explicat că data a fost convenită cu preşedinta Elveţiei, Viola Amherd.

Zelenski speră să participe la summit cât mai mulți șefi de stat

„Şefi de stat şi de guvern de pe toate continentele sunt invitaţi şi sperăm că vor participa", a declarat Zelenski, care şi-a exprimat speranţa că summitul „va servi drept platformă pentru a vorbi despre cum poate fi realizată o pace justă şi durabilă pentru Ucraina", potrivit principiilor dreptului internaţional.

Citește și: NATO și UE încurajează sprijinul SUA pentru Ucraina

Formula ucraineană pentru pace propune, printre alte obiective, restabilirea securităţii nucleare, alimentare şi energetice, eliberarea tuturor prizonierilor de război şi a civililor deţinuţi, restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei prin retragerea trupelor ruse.

Zelenski urmăreşte ca un număr cât mai mare de ţări să susţină acest document, în întregime sau în unele dintre punctele sale, pentru a creşte presiunea asupra Rusiei, cu scopul de a pune capăt ocupaţiei militare asupra Ucrainei şi agresiunii ruse împotriva ţării sale.

Ucraina a făcut o prioritate din atragerea la summit al unui număr mare de ţări din Africa, Asia şi America Latină.

Citește și: Suntem mai aproape de un accident nuclear în Ucraina

Kievul a refuzat ca Rusia să fie invitată la summitul din Elveţia, de la care speră să transmită un mesaj puternic de respingere a încălcării legalităţii internaţionale pe care Moscova o comite în Ucraina şi totodată ca un astfel de mesaj să influenţeze Kremlinul.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te