Zelenski l-a demis pe comisarul militar din Odesa care a pus la adăpost milioane de dolari în Spania

DE Adina Mutăr | 23.06.2023 - 21:31
Evgheni Borisov și vila din Marbella-Foto: Twitter/TheLvivJournal
Evgheni Borisov și vila din Marbella-Foto: Twitter/TheLvivJournal

Președintele Volodimir Zelenski l-a demis pe comisarul militar din Odesa, Evgheni Borisov, în cadrul unei ședințe a Statului Major, la 23 iunie. Acesta și-ar fi pus la adăpost milioane de dolari în Spania, de la începutul invaziei rusești.

SHARE

Zelenski l-a demis pe comisarul militar din Odesa, Evgheni Borisov, și i-a ordonat comandantului șef Valeri Zalujnîi să-i cerceteze pe toți comisarii militari din toată țara.

„A avut loc o reuniune a Statului Major al Comandamentului suprem. Am auzit rapoartele tuturor comandanților, generalii Zaluzhnîi, Sirski, Tarnavski, Moskaliov.

I-am dat ordin urgent comandantului șef Zalujnîi să-l destituie imediat, pe, ca să-i spunem așa, „comisarul militar” din Odesa – șeful centrului local de recrutare, despre care vorbește toată țara noastră”, a scris Zelenski pe Telegram.

Zelenski l-a demis pe comisarul militar din Odesa care a pus la adăpost milioane de dolari în Spania

Președintele ucrainean a dat ordin să se creeze o comisie sub conducerea prim-viceministrului Apărării, generalul Pavliuk, care să verifice toți comisarii militari din toate regiunile Ucrainei împreună cu unitatea de drept și Agenția Națională de Prevenire a Corupției, „astfel încât să nu discrediteze statul nostru și memoria eroilor care mor pe front”.

În ancheta „Batalionul Spaniol”, jurnalistul Mihailo Tkaci de la Ukrainska Pravda face o anchetă asupra comisarului militar de la Odesa și asupra altor milionari ucraineni.

Potrivit anchetei, în timpul invaziei rusești pe scară largă în Ucraina, familia lui Evgheni Borisov, șeful Biroului de înrolare militară din Odesa, a cumpărat imobile și mașini în valoare de milioane de dolari în zona de coastă a Spaniei.

Citește și: Mafia ucraineană a rupt legăturile de contrabandă cu mafia rusă pe timpul invaziei. Suntem patrioți

Acest lucru a fost dovedit de extrase din registrele spaniole, deși Borisov susține că nu are idee dacă familia lui deține proprietăți în Spania, potrivit pravda.com.ua.

Pe Twitter circulă o fotografie cu o vilă din Marbella, Spania, achiziționată cu patru milioane de dolari pe numele mamei lui Borisov.

Citește și: Ucraina anunță că urmează "lovitura principală" în contraofensivă. Rusia a minat tot frontul sudic

Anterior, Natalia Humeniuk, șefa Centrului de presă al Comandamentului Operațional Pivden (Sud), a raportat că o anchetă internă împotriva lui Borisov nu a găsit niciun motiv pentru revocarea lui din funcție.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te