Ziua 287 a războiului din Ucraina. Rușii se retrag pe trei fronturi. Putin: „Da, dar nu în masă”

DE Adina Mutăr | 07.12.2022 - 21:30
Soldați ucraineni în Bahmut, estul Ucrainei/Foto: nytimes
Soldați ucraineni în Bahmut, estul Ucrainei/Foto: nytimes

Pe fronturile din Kupiansk, Herson și Novopavlivka, rușii se retrag. Președintele rus, Vladimir Putin, a admis miercuri că trupele ruse predau unele poziții, dar „nu se retrag în masă”.

SHARE

În Kupiansk, rușii, în defensivă, au folosit artileria pentru a trage asupra localităților Dvoricena, Kotliarivka, Tabaivka și Berestove din regiunea Harkov, precum și Novoselivske și Stelmahivka din regiunea Lugansk.

Pe frontul de la Novopavlivka, rușii, în defensivă, au folosit artileria și mortierele pentru a ataca zonele Vuhledar, Bohoiavlenka, Precistivka și Zolota Niva din regiunea Donețk.

Citește și

VIDEO Bazele aeriene strategice din Rusia, atacate cu drone de tipul celei ce a survolat România

Turcia, în linie dreaptă pentru a primi avioane F-16. SUA exclud condițiile de vânzare către Ankara

Pe frontul din Herson, rușii, în defensivă, au tras cu artilerie asupra a zece localități, în special Osokorivka, Zolota Balka și Dudceani de la periferia orașului Herson.

Cele mai crâncene lupte se concentrează în prezent în jurul orașului Bahmut din estul țării, pe care forțele rusești încearcă de luni de zile să îl captureze.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că militarii ruși își mai părăsesc „uneori” pozițiile, dar acest lucru nu a fost o problemă pentru Rusia, potrivit RIA Novosti.

„Avem oameni care părăsesc pozițiile de luptă. Da, asta s-a întâmplat. Acum, asta  se întâmplă din ce în ce mai puțin. Care este problema? La urma urmei, chiar și după antrenament, o persoană care intră într-o zonă de luptă nu poate scăpa de sentimentele pe care le are o persoană normală. Dar nu avem așa ceva la scară largă”, a declarat Putin, evitând să vorbească clar despre retragerea trupelor de pe poziții.

Cât despre dezertori, „mulți dintre aceștia se întorc voluntar la pozițiile lor”, a adăugat președintele rus.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te